Zeci de mii de persoane evacuate în Filipine, în aşteptarea celui mai puternic taifun din acest an

Știri
Zeci de mii de persoane evacuate în Filipine, în aşteptarea celui mai puternic taifun din acest an

Taifunul Bopha urmează să atingă luni seara Hinatuan, un port de pescari cu 39.000 de locuitori, în sudul arhipelagului. Primarul a ordonat evacuarea în adăposturi publice a celor care locuiesc pe litoral, lângă cursuri de apă sau pe insule, potrivit Mediafax.

Nu mai plouă, dar ar putea să plouă (luni) seara. Acesta va fi cel mai puternic taifun din acest an„, a avertizat Edgardo Ollet, directorul serviciului pentru securitate civilă din Manila.

Potrivit agenţiei meteorologice, Bopha ar urma să aducă „ploi importante şi abundente” în Hinatuan şi în regiune, dar şi pe unele insule din centrul arhipelagului.

Autorităţile au constituit rezerve alimentare şi au stocat echipamente de intervenţie. Armata şi Paza de Coastă au fost mobilizate în zonele cele mai expuse unor alunecări de teren şi inundaţii.

Filipinezii de confruntă cu aproximativ 20 de furtuni sau taifunuri majore anual, cele mai multe în anotimpul ploios, în perioada iunie-octombrie. Bopha este cel de al 16-lea din 2012.

În august, inundaţii provocate de o serie de furtuni s-au soldat cu aproximativ 100 de morţi, iar peste un milion de persoane au fost sinistrate.

În 2011, 29 de taifunuri au cauzat moartea a aproximativ 1.500 de persoane şi au afectat în diverse grade aproximativ zece la sută din cei aproximativ 90 de milioane de locuitori ai ţării, potrivit Guvernului.

Viorela Precupaş

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol, ultimele ore înainte de tragedie. Ce spune familia la care locuia
Click.ro
Mădălina Apostol, ultimele ore înainte de tragedie. Ce spune familia la care locuia
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani