Zona din România unde ninge ca-n povești. S-a depus un strat de 10 centimetri de zăpadă

Zona din România unde ninge ca-n povești. S-a depus un strat de 10 centimetri de zăpadă
S-a depus un strat de 10 centimetri de zăpadă în zonele înalte / sursă: capturi video

Deși temperaturile se mențin încă ridicate în regiunile țării, există o zonă din România unde ninge ca-n povești! S-a depus deja un strat de 10 centimetri de zăpădă, iar autoritățile au decis să intervină cu utilaje de deszăpezire. Detaliile se află mai jos, în articol.

Într-una dintre zonele din România ninge ca într-un basm! Deși temperaturile se mențin mai ridicate față de nivelul normal al perioadei, în regiunile din țară, există și o locație unde iarna și-a intrat în grații. Mai cu seamă, un strat de nea s-a depus, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 4 spre 5 noiembrie 2023, pe DN 67C – Transalpina. De altfel, zăpada s-a așternut și pe Transfăgărășan, unul dintre spectaculoasele drumuri pe care țara noastră le are.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost viscol pe DN 67C. Pentru a menține drumurile curate și pentru că zăpada depusă a înghețat pe carosabil, autoritățile au luat decizia de a interveni cu utilajele special concepute pentru deszăpezire. Astfel, în zorii dimineții, drumarii au ieșit cu utilajele cu lamă și material antiderapant. S-a deszăpezit tronsonul ce leagă Rânca de Obârșia Lotrului.

Vezi și CEA MAI LUNGĂ ȘOSEA DIN ROMÂNIA | CÂȚI KILOMETRI ARE CEL MAI LUNG DRUM DREPT DIN ȚARA NOASTRĂ

Drumarii au pus în funcțiune utilajele de deszăpezire

Pentru menținerea drumurilor curate, fără gheață și zăpadă, pentru o bună circulație rutieră, drumarii au început treaba încă de dimineață. Astfel, duminică, 5 noiembrie, s-au pus în funcțiune utilajele de deszăpezire.

„A fost necesară intervenția având în vedere că noaptea trecută (n.r.  sâmbătă) a nins nu foarte mult, dar vântul a bătut destul de tare și temperaturile au scăzut, astfel că pe partea carosabilă a înghețat zăpada depusă”, spun reprezentanții DRDP Craiova.

De altfel, începând cu ziua de luni, 6 noiembrie 2023, de la ora 08:00, circulația se închide atât pe Transfăgărășan, cât și pe Transalpina. Anunțul a fost făcut de CNAIR, printr-un comunicat. Vi-l redăm mai jos.

„Având în vedere scăderea temperaturilor la altitudine, a intensificării bruște a vântului, a posibilității apariției ceții dense în orice moment al zilei și pentru siguranța participanților la trafic s-a luat decizia ca începând ca de luni, 06.11.2023, ora 08:00, circulația rutieră să fie interzisă pentru toate categoriile de autovehicule pe următoarele sectoare de drum:
– DN7C (Transfăgărășan) între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă (km. 104+000 – km. 130+800);
– DN67C (Transalpina) între Rânca și Obârșia Lotrului (km. 34+800 – km. 59+800).
Precizăm că la altitudine schimbarea condițiilor meteorologice are o dinamică sporită, ceea ce face ca siguranța celor care tranzitează aceste drumuri montane poate fi pusă în pericol de către fenomenele meteorologice imprevizibile în această perioadă a anului”, au transmis reprezentanții CNAIR.

Citește și ȘOSEAUA DIN ROMÂNIA MAI FRUMOASĂ DECÂT TRANSALPINA ȘI TRANSFĂGĂRĂȘAN. ARE 106 KILOMETRI ȘI PUȚINI AU AUZIT DE EA

A nins ca-n povești și pe Transfăgărășan

Și Transfăgărășanul a fost atins de fulgii de nea, în acest weekend. Încă de sâmbătă, 4 noiembrie, drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire. În noaptea de sâmbătă spre duminică, însă, a fost viscol, iar stratul de zăpadă a ajuns să măsoare chiar și 10 centimetri. Ninsoarea a avut loc în zona înaltă a drumului spectaculos din România.

„Ninge în zona înaltă a Transfăgărășanului. Echipele SDN Pitești sunt mobilizate și acționează permanent cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant!”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, pe Facebook.

Vezi și ORAȘUL BĂGAT SUB APE DE CEAUȘESCU. CETATEA ERA CONSTRUITĂ DE ÎMPĂRATUL CONSTANTIN CEL MARE

Sursă foto: capturi video

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum a ajuns Ilona Brezoianu jurat la „Te cunosc de undeva” și cât câștigă. „Vedetele adevărate nu au rate”
Click.ro
Cum a ajuns Ilona Brezoianu jurat la „Te cunosc de undeva” și cât câștigă. „Vedetele adevărate nu au rate”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Primarul orașului Slănic Moldova a fost reținut de DNA pentru luare de mită. Prins în flagrant în timp ce primea 6.000 de euro
Gandul.ro
Primarul orașului Slănic Moldova a fost reținut de DNA pentru luare de mită. Prins în flagrant în timp ce primea 6.000 de euro
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute