Condamnaţii învaţă la Focşani să… Şcoala deţinuţilor

• Știri
Deţinuţii din Focşani, dornici de alfabetizare

De câţiva ani, profesorii din cadrul Şcolii nr. 7 predau la Penitenciarul Focşani, dar şi în cadrul proiectului „A doua şansă”. „În total, cu penitenciarul şi celelalte structuri, avem 620 de elevi. Şcoala noastră este implicată în proiectul «A doua şansă», unde este o muncă infernală. Dar o facem cu plăcere, pentru a da o şansă la educaţie tuturor celor care doresc să îşi continue sau să îşi înceapă studiile. Avem peste 100 de persoane care urmează cursuri şcolare, începând cu clasa I. Orele se desfăşoară vinerea, sâmbăta şi duminica, în şcoală, începând de la 1 octombrie”, explică directorul Sebastian Burlan, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Şi, din experienţele pe care le au colegii săi, directorul şcolii spune că aceste ore sunt cu adevărat o provocare. „Eu, ca profesor, nu am niciun beneficiu. Religia nu se predă la «A doua şansă», dar trebuie să se ocupe cineva şi de ei. Acolo este mucenicie din partea cadrului didactic, pentru că este mult mai greu să lucrezi cu adulţii de peste 14 ani, pe care îi şcolarizăm în cadrul acestui proiect. Ar trebui integraţi în rândul sfinţilor aceşti profesori, care se implică. Mulţumesc Lui Dumnezeu că au acceptat şi sunt dăruiţi. Trebuie să dăm tuturor şansa aceasta, de a învăţa. Într-adevăr, interesul celor care participă este să îşi ia diploma, însă cerem seriozitate, pentru că, dacă tot există această şansă, să profite şi să înveţe. Pe ciclul primar şi gimnazial suntem doar noi, iar la clasele a IX-a şi a X-a este Colegiul Tehnic «Valeriu D. Cotea»”, mai spune directorul unităţii de învăţământ din Focşani. (CITEŞTE AICI: Viaţa lor pare desprinsă din filmele de acţiune. Ei sunt „vânătorii” de bombe)

Deţinuţii sunt doritori să se alfabetizeze

De peste nouă ani, şcoala colaborează cu Penitenciarul Focşani, profesorii unităţii de învăţământ ocupându-se de şcolarizarea deţinuţilor. În baza unui protocol încheiat anual între Penitenciarul Focşani şi Şcoala nr. 7, implicit cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, mai multe cadre didactice calificate se duc zilnic şi le predau deţinuţilor.

„La învăţământul primar este un învăţător, iar la cel gimnazial sunt patru profesori, cadre didactice care fac aceste ore într-un regim aparte, fiind încadrat la învăţământ special. Cursurile sunt predate în fiecare zi – dimineaţă au învăţământul primar, iar după-amiaza au învăţământul gimnazial. Eu cred că este un lucru foarte bun acest program iniţiat de cele două ministere, pentru că, alături de asistenţă psihologică, asistenţă religioasă, învăţătura este absolut benefică. Se dă posibilitatea acestor oameni privaţi de libertate să fie contact cu învăţătura. Iar cei care au întrerupt şcoala au posibilitatea de a continua studiile într-un cadru bine organizat, cu profesori calificaţi. Şi ei, din ce îmi spun colegii, sunt chiar doritori să înveţe. Până la urmă, vorbim de nişte oameni nefericiţi, care au ajuns într-o anumită situaţie poate din cauza necazurilor, a lipsurilor. Este, într-adevăr, mai greu decât în mod obişnuit. Pentru că vorbim de clase simultane, atât pentru I – IV, cât şi pentru V – VIII. Iar în aceste condiţii, la ciclul primar este destul de greu să îi alfabetizeze. Cu toate acestea, când primesc cataloagele, undeva la sfârşitul semestrului, văd rezultate bune”, ne-a mai spus directorul Şcolii 7 din Focşani. (VEZI ŞI: Povestea cutremurătoare a unui bogătaş din Lugoj. L-a visat pe Arsenie Boca, şi-a donat întreaga avere şi…)

Rezultate de excepţie la un concurs din Polonia

Când vorbeşte de elevii din şcoala sa, se poate observa cât ţine la ei. „Sunt bucuros că elevii mei sunt angrenaţi şi ei în activităţi. Mă simt mândru de ei de fiecare dată. Spre exemplu, la activităţile de 1 iunie, din Piaţa Unirii, toţi au avut iniţiativă. Au luat tricouri de la cenaclu, au luat culoarea şcolii. Şi nu i-a împins nimeni de la spate, s-au descurcat singuri. Au făcut galerie. Erau, dacă pot să mă exprima aşa, umani. Îi văd de fiecare dată dornici să participe la toate aceste activităţi pe care le desfăşurăm. Şi cred că reuşim să îi pregătim pentru viaţă. Pot spune că am o şcoală unde este multă pace şi armonie. Colectivul este unit, ceea ce este un mare câştig. La şcoala noastră au învăţat multe personalităţi ale judeţului, avem studenţi eminenţi, chiar şi la medicină, ceea ce nu este puţin lucru. Spre exemplu avem un profesor de engleză excepţional, cred că este primul din judeţ care a introdus predarea prin joc”, ne-a dezvăluit directorul Burlan.

Domna profesoară Maura Mocanu este însă reţinută când vine vorba să povestească despre rezultatele dumneaei. Vorbeşte despre copiii săi, alături de care a obţinut rezultate extrem de bune nu doar în ţară, ci şi în străinătate. „De câţiva ani participăm la un concurs internaţional organizat de o şcoală din Polonia, la iniţiativa unei doamne parlamentar din această ţară. Golden Owl este un concurs foarte greu şi suntem singura ţară din România care participă. Anul trecut a fost singura dată când, după mult timp, nu am participat. Pentru că aveam copii foarte mici şi nu am avut echipaj. E greu, subiectele nu sunt din programa din România, de aceea este necesar să fie foarte bine pregătiţi pentru concurs. Ar trebui să ajungă cel puţin la nivelul unei clase de-a X-a. De regulă suntem cei mai mici din concurs, pentru că, deşi se consideră a fi un concurs pentru elevii de gimnaziu, cei care participă din alte ţări sunt cu doi-trei ani mai mari. Însă ne-am descurcat foarte bine, copiii au luat şi premiul I, în condiţiile în care au fost şi şase ţări care au participat la concurs. Acesta este proiectul meu de suflet, un voluntariat”, a mărturisit profesoara Mocanu, care predă engleză de 33 de ani, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Adrian Păunescu, omagiat la şcoala din Focşani, în prezenţa fiului său

Pe lângă aceste proiecte, în care sunt angrenaţi o parte dintre profesori şi elevi, Şcoala nr. 7 a dezvoltat în timp şi alte tradiţii frumoase, dedicate celor mici. „În decursul anilor, am reuşit să iniţiem proiecte nemaipomenite. Spre exemplu, pe 15 noiembrie avem o activitate de mare amploare, care se desfăşoară sub numele «Totul pentru ţara mea», fiind un eveniment in memoriam Adrian Păunescu. Va fi o seară de cântec şi poezie la sala Cinematografului Balada, unde va fi prezent şi fiul poetului. Anul acesta evenimentul este la a III-a ediţie. Iar acum suntem în pregătiri. Este formidabil zilele acestea să auzi cum elevii repetă cântecele Cenaclului Flacăra. (NU RATA, AICI: S-a ”întors în timp” cu 100 de ani! A construit în Ialomiţa o casă din pământ şi paie exact ca…)

Pe aceeaşi linie, în primăvară îl sărbătorim pe Dumitru Pricop, poetul Vrancei. Este un proiect desfăşurat în parteneriat cu alte şcoli, în cadrul căruia vreau să adun cât mai mulţi scriitori din judeţ, pentru a ne cinsti poetul nostru aşa cum se cuvine. Nicio şcoală nu a mai făcut un astfel de proiect şi chiar suntem mândri. E a doua ediţie în acest an şcolar. Toate aceste activităţi le făceam în anii trecuţi prin autofinanţare. Şi, chiar dacă poate la prima vedere nu pare, ceea ce facem noi implică multe costuri. Anul acesta însă suntem susţinuţi de Primăria Focşani, cu care am colaborat foarte bine.

De asemenea, suntem implicaţi într-un proiect româno-danez cu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, intitulat RoDaWell, în cadrul căruia, învăţând din experienţele Occidentului, vrem să creăm elevilor starea de bine. Este primul an când desfăşurăm astfel de activităţi, iar în noiembrie vor veni în vizită profesori de la o universitate din Danemarca. (CITEŞTE ŞI: Şi-a pus la bătaie toate economiile. A studiat în Danemarca, iar acum… a deschis o afacere inedită în România)

Mai avem un proiect, iniţiat de către bibliotecarul nostru, Mirela Hanganu, care se intitulează «Cărţile pe faţă». Este vorba despre cititul în locuri neconvenţionale şi se desfăşoară de patru ani. În cadrul acestui proiect am înfiinţat acele căsuţe cu cărţi din Parcul Schuman din municipiu. Şi toate aceste activităţi sunt pentru a promova şcoala noastră, pentru a implica elevii noştri şi în alte activităţi, extracurriculare”, povesteşte directorul focşănean. (VEZI AICI: VIDEO EXCLUSIV. Plăteşte şi 30 de mii de euro pentru a personaliza un ”monstru”. El este regele tirurilor! Are cele mai frumoase camioane din România)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

NICOLETA CRISTEA
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!