Brigitte, decizie radicală după ce i-a transmis un mesaj acid presupusei amante a lui Ilie Năstase

• Vedete

Brigitte Năstase a părăsit în această dimineață România. Cu câteva minute înainte să se urce la bordul avionului care a dus-o la mii de kilometri distanță de problemele din mariajul cu Ilie Năstase, bruneta a făcut publică o imagine, care a fost însoțită de un mesaj.

Citește și: Brigitte a răbufnit, după ce presupusa amantă a lui Ilie Năstase a făcut o nouă mișcare: „M-am hotarât să vă mărturisesc experiența dezastruoasă”

În urmă cu puțin timp, Brigitte Năstase a plecat din țară spre Franța. În timp ce aștepta să se îmbarce în aeronavă, ea a postat o fotografie pe care e un mesaj trist scris alb pe fond negru. Imaginea a fost însoțită de hashtag-urile: „#isuseviu #gloriemielului #amin”.

„Am învățat că înfrânt nu sunt când am dureri în inimă, nici când îmi curg lacrimile pe obraz. Deoarece adevăratele înfrângeri sunt atunci când refuz să mă ridic din starea mea. Un luptător adevărat nu pierde niciodată, el merge din putere în putere, pentru că din el curge sângele regal al cerului. Dacă sunt doborât, am să mă ridic înapoi, victoria o am în Iisus Hristos.” este mesajul scris pe poza postată în această dimineață de Brigitte pe pagina ei de Instagram.

Brigitte Năstase a plecat la Paris împreună cu fiica ei. Vedeta a făcut publică și o poză cu frumoasa adolescentă, pe care a scris că vor merge la Disneyland. Iar din imaginile publicate până acum pe rețelele de socializare, ea a lăsat să se înțeleagă faptul că Ilie Năstase nu o însoțește în această vacanță. Decizia ei vine după ce în urmă cu trei zile, Brigitte i-a transmis un mesaj dur presupusei amante a soțului ei.

Citește și: Brigitte Năstase, mărturisire șocantă despre familia lui Ilie Năstase: „Nu aveam nici măcar posibilitatea să stau cu ei la masă!”

Fanii îi sunt alături în aceste momente brunetei și mulți i-au spus câte o vorbă bună.

„Foarte frumos! Din inima pentru inima tuturor”, „Te apreciez pentru ceea ce faci, dar încearcă sa fii constanta in alergarea ta pe acest pământ, iar ca o femeie înțeleapta, lasă lucrurile sa le rezolve cine trebuie. Nu e ok ca tu care tot amintești de Dumnezeu, sa te balacaresti peste tot, asta nu-i place lui Dumnezeu 100%. Pentru ca văd la tine când nu mai poți și îți e greu alergi la Dumnezeu, când îți e bine ești în club, ce zici e ok? Nu cred. Încearcă sa fii constanta și ai sa vezi cum toate lucrurile se vor schimba de la sine”, „Dumnezeu stie ce-i in sufletul tau. El nu te va lasa niciodata” sunt trei dintre mesajele lăsate de prietenii virtuali.

Citește și: Ce dramă! A izbucnit în lacrimi la TV! Brigitte, despre amantele care ar fi îmbolnăvit-o: „Am avut o boală venerică din cauza lui Ilie”

Brigitte Sfăt şi Ilie Năstase au anunțat că divorțează la începutul lunii trecute, dar actele au expirat

Brigitte Sfăt a făcut furori în anul 2000, când a fost desemnată Miss Top Model România. Mai mult de atât, ea a pozat pentru Playboy şi era chemată să prezinte mai ales colecţii de lenjerie intimă. La scurt timp, s-a căsătorit cu omul de afaceri timişorean Octavian Sfăt, dar acesta a murit în 2002. Brigitte, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a devenit milionară, văduvă şi cu un copil. De asemenea, ea a continuat afacerile primului soț.

Brigitte s-a căsătorit civil cu Ilie Năstase pe 17 iunie 2013 la Timișoara. Ceremonia religioasă a avut loc pe 9 iunie 2013, iar petrecerea s-a desfășurat la Poiana Braşov. La nuntă le-au fost alături peste 300 de prieteni. Relaţia lor a fost presărată cu numeroase scandaluri, despărţiri şi împăcări. La începutul lunii martie 2018, ei au anunțat că divorțează, dar separarea oficială a fost amânată, pentru că ei nu s-au prezentat, iar actele au expirat. În trecut, fostul tenismen a fost căsătorit cu Amalia Năstase. Ei au anunţat separarea în prag de Valentine’s Day în 2010, după 13 ani de relaţie şi 7 de căsnicie. Amalia și Ilie Năstase au împreună doi copii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!