EXATLON România. Giani Kiriță, critici dure la adresa Dianei Senteș: ”Ai probleme psihice”!

XATLON România. Giani Kiriță, critici dure la adresa Dianei Senteș
EXATLON România. Giani Kiriță a lansat critici dure la adresa Dianei Senteș, după ce aceasta i-a furat lui Doru salteaua, în timpul nopții, atunci când el se afla la toaletă. Războinica era deranjată de fiecare dată când colegul ei de echipă ieșea afară din baracă, așa că s-a hotărât să îi dea acestuia o lecție. Diana a specificat că nu a fost vorba decât despre o glumă nevinovată prin care să transmită un mesaj către Doru, însă acesta s-a supărat foarte tare.
”Este o femeie foarte rea”, a spus el. Iar Giani Kiriță i-a luat imediat apărarea.
”Nu a fost o glumă nevinovată. Astfel de glume nu se fac. Stai într-un grup de oameni, nu îi comanzi tu băiatului ăluia de câte ori să se ducă la baie şi nu îi spui tu. Si gluma aia, să îl laşi să doarmă pe scândură, mi se pare ieşită din comun. Nu ai cum să faci aşa. Este inversul a ceea ce trebuie să faci într-un grup unit”, a spuys Giani Kirita despre gestul Dianei Sentes.
Giani a continuat criticile la adresa Dianei:
”Cum să îmi spui tu mie de câte ori să mă duc la baie? Păi ai probleme la mansardă, fetiţo? Tu îmi cer mie să mă duc la baie de câte ori vrei tu? Înseamnă că ai probleme psihice”, a mai adăugat el, punându-se în pielea lui Doru Mesesan, cel care a fost ţinta farsei Razboinicei.

Doar sora ei i-a lu7at apărarea Dianei Senteș, iar Vladimir Drăghia și Ionuț Jaguarul au ținut cu Doru, susținând și părerea lui Giani Kiriță.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!