Cătălin Botezatu a vrut să se sinucidă, anunțând-o pe femeia de care se îndrăgostise că va recurge la un astfel de gest în cazul în care aceasta nu se va muta cu el. Telenovelă dâmbovițeană? Exagerările – justificate sau nu – ale unui bărbat îndrăgostit până peste urechi de o femeie măritată? Sau simpla dorință a unei vedete de a ieși, din nou, în evidență prin câteva cuvinte șocante?
Este purul adevăr, iar Cătălin Botezatu nu este vedeta care să aibă nevoie de asemenea subterfugii declarative pentru a ține capul de afiș. O face de atâția și atâția ani, iar declarația lui trebuie, cu atât mai mult, luată în seamă și apreciată la justa valoare.
Designerul român a avut, de-a lungul timpului, multe relații. Și, firește, cu femei foarte frumoase, femei mai mult sau mai puțin celebre, dar care îi obligau pe bărbați să aibă, de fiecare dată, fantezii ascunse. Totuși, o singură femeie ”i-a pus capac” lui Cătălin Botezatu, așa cum se spune pe la colțuri. Este vorba despre Dana Opsitaru. La vremea respectivă, Dana Opsitaru era un manechin de succes. Numai că era cu aproape 9 ani mai în vârstă decât Cătălin, iar acasă o așteptau un soț și un copil.