Aventurierul Radu Păltineanu, chinuit de amintiri la capătul lumii: ”Am fost un copil care se retrăgea în lumea lui…”

Aventurierul Radu Păltineanu, chinuit de amintiri la capătul lumii

Aventurierul Radu Păltineanu este chinuit de amintiri la capătul lumii și își aduce aminte ce fel de copil era cu mulți ani în urmă. Românul a străbătut cele două continente americane pe bicicicletă, iar aventura sa este departe de final. Singur cu propriile gânduri, Radu Păltineanu apreciază la justa valoare liniștea și jurul său, însă are și lungi momente de nostalgie.

În ultima sa postare pe Facebook, Radu Păltineanu își deschide sufletul în fața tuturor celor care îi urmăresc aventurile de la capătul lumii.

”M-am pus aseară în pat și cât încercăm să adorm, în afară de pârâitul lemnelor în sobă și susurul îndepărtat al unui pârâu, am simțit o liniște deplină. Am simțit pentru un moment că sunt singur în lume și în acest univers, într-o condiție primară, aici, pe această insulă îndepărtată a planetei. Am simțit pace și împăcare”.

Radu își aduce aminte că era un copil solitar care se retrăgea în propria lume:

”Mi-am adus aminte cum, încă de mic, am fost o persoană solitară, un copil care și-a căutat mereu locul, un copil care se retrăgea în lumea lui și încerca, din când în când, să atragă atenția celorlalți cu câte ceva”.

CITEȘTE ȘI: RADU PĂLTINEANU, PRIMUL ROMÂN CARE A TRAVERSAT AMERICILE PE BICICLETĂ. AVENTURA SA A DURAT TREI ANI DE ZILE

Aventurierul Radu Păltineanu, chinuit de amintiri la capătul lumii: ”Un vis cu mai multe episoade”

Fantastica aventură a lui Radu Păltineanu este departe de final. Lumea îi oferă, încă, provocări diverse, iar el le împărtășește, pe pagian sa de socializare, cu toți prietenii virtuali.

”Am revăzut apoi toate locurile și oamenii minunați pe care i-am întâlnit în această incursiune prin Americi, ca într-un vis cu mai multe episoade, toți anii aceștia de izolare față de familie și față de tot ceea ce-mi era cunoscut. Izolarea, în sinea ei, poate fi constructivă, meditativă, dar, ca în orice alt aspect al vieții, echilibrul este esențial, iar tot ceea ce depășește o anumită limită, înseamnă durere și suferință. Suntem ființe sociale, până la urmă, iar micile bucurii ale vieții, discuțiile banale, emoțiile, sentimentele, trebuiesc împărtășite, exprimate, simțite, în grup, de cele mai multe ori, pentru a avea efectul adevărat.”

Așa cum era de așteptat, vizitatorii paginii de Facebook i-au transmis lui Radu urările lor și gândurile bune, încurajându-l să meargă mai departe și să împărtășească toate experiențele prin care trece. Radu Păltineanu se află acum la Dientes del Navarino, Regiunea Capului Horn, insula Navarino.

CITEȘTE ȘI: SOȚIA UNUI FOTBALIST DE ”NAȚIONALĂ”, GRAVIDĂ CU UN PUȘTIULICĂ DE LA LIGA 2?!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!