Medicii au dat-o afară de la Ultimul Trib pe Daniela Crudu: ”Este trist!”

Medicii au dat-o afară de la Ultimul Trib pe Daniela Crudu: ”Este trist!”

Daniela Crudu a părăsit Ultimul Trib, astfel că s-a dus marele premiu pus în joc. Fosta asistentă TV a trebuit să se întoarcă în țară, după ce s-a accidentat grav la mână. Medicii i-au transmis că ar fi bine să încheie competiția.

„Nu credeam că acesta va fi sfâșitul. Aș fi luptat până la capăt. Este trist, dar sunt fericită că am ajuns și până aici”, a susținut Daniela Crudu, în momentul în care moderatorul emisiunii, Octavian Strunilă, a făcut anunțul legat de plecarea Danielei.

Daniela s-a accidentat grav la mâna stângă, iar în urma investigațiilor, doctorii au ajuns la concluzia că situația sa se va agrava dacă își va scoate atela ghipsată.

Și condițiile grele din Madagascar au contribuit la accidentarea vedetei. (CITEȘTE ȘI: LEMURII AU PIERDUT-O PE DANIELA CRUDU DUPĂ EVADAREA DIN „ULTIMUL TRIB”: „S-AU LEPĂDAT DE MINE, AU SPUS CĂ SUNT O POVARĂ!”)

„Îmi doream să mor. Nu mai voiam nimic. După ce că suntem amărâți și vai de capul nostru, ploaie ne mai trebuia… că în rest le aveam pe toate! Toate hainele sunt distruse! N-am mai putut să dormim, nu știam ce să facem, unde să ne ascundem, stăteam cu pelerinele pe noi, ca niște câini eram!”, spunea concurenta.

Daniela Crudu, victima drogului violului!

Daniela Crudu, victima ”drogului violului” într-un club de fițe din București. Este știut de toată lumea că Daniela Crudu nu ratează nicio petrecere și se bucură din plin de orice paranghelie mondenă. De când a intrat în atenția publicului, Cruduța a demonstrat, cu vârf și îndesat, că e ”fată de lume” și se distrează din seară și până-n zori de zi. Numai că, uneori, există și nopți în care petrecerile se termină altfel decât ți-ai propus… (CITEȘTE ȘI: DANIELA CRUDU, DECLARAȚII-BOMBĂ DESPRE SARCINĂ: ”NU MI-A MAI VENIT DE 3 LUNI! CE CONTEAZĂ TATĂL?! E UN BĂIAT…”)

“Nu ştim ce s-a întâmplat cu exactitate în acea noapte. Ne-am mirat toţi atunci când am văzut-o pe Dani într-o stare foarte proastă la scurt timp după ce a băut un păhărel. Niciodată nu a fost aşa! Totul s-a întâmplat când s-a întors de la baie şi a gustat din licoarea pe care o comandase. Îi era atât de rău încât a trebuit să o ducem acasă pe braţe. Mai mult, câteva zile, a stat în pat şi nu şi-a revenit, semn că în local poate a fost ceva în neregulă! Acum, ea este bine, însă atunci, i-a fost dificil”, au dezvăluit apropiaţii fostei asistente TV.

Există și ipoteza conform căreia cineva a dorit cu tot dinadinsul să îi facă rău Cruduței, așa că i-a pus ceva în băutură! Astfel de fapte reprobabile se întâmplă, frecvent, prin cluburi, multe femei căzând victime așa numitului ”drog al violului”. Mai mult, în 2016 a existat un episod asemănător, în același local. În centrul atenției s-a aflat, atunci, Simona Trașcă.

“A fost ziua Andreei Podarascu şi am fost în club. Mi-a fost foarte rău, din ce mi-a spus prietena mea, am şi vărsat. S-a intamplat ceva ciudat. Nu avea cum să îmi fie asa de rau, pentru că am băut un singur pahar. Nu ai cum să cazi pe jos şi să nu îţi aduci aminte de la unul singur, repet. Am primit un cocktail de la o fata, mi-a zis că mă admiră. Prietena mea nu m-a dus la spital, ci m-a ţinut în casă, a avut grijă de mine. Trebuia să mă ducă la o clinica, dar îi era teamă de jurnalisti. Era să mor”, a povestit ea în presă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Click.ro
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli