”Astrul”, prima piesă de teatru despre marele poet Mihai Eminescu!

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Cartea lui Alexandru Cristian, ”Astrul”, este o piesă de teatru despre marele poet Mihai Eminescu. O piesă dinamică, vibrantă despre  viața marelui poet de care suntem sigur că veți fi încântați.(CITEȘTE ȘI: ANCA PANDREA NU ACCEPTĂ DISPARIȚIA REGRETATULUI IURIE DARIE! IMAGINI TULBURĂTOARE)

La Editura Magic Prinț Onești, a apărut prima piesă de teatru din istoria literaturii române despre marele poet Mihai Eminescu, scrisă de Alexandru Cristian.(CITEȘTE ȘI: CELEBRA BLOGERIȚĂ ȘI-A PĂRĂSIT IUBITUL MILIONAR PENTRU UN ARAB! PRIMELE DECLARAȚII DESPRE DESPĂRȚIREA-ȘOC)

Cartea lui Alexandru Cristian, ”Astrul”, este o piesă de teatru despre marele poet Mihai Eminescu. O piesă de teatru este o creație despre viață. Viață lui Eminescu a fost o luptă pentru desăvarsire, o luptă pentru cucerirea celor mai înalte culmi literare. Geniul lui Eminescu este întruchipat în piesă Astrul, un geniu pământean cu trăirile și simțirile sale. Eminescu este reprezentat că un om în căutarea idealului poetic, un ideal câștigat cu multă suferintă.

Astrul este prima piesă de teatru despre marele nostru poet în istoria literaturii române. Alexandru Cristian ne oferă o piesă vibrantă, dinamică care scoate în relief trăsăturile omului Mihai Eminescu.(NU RATA, AICI: BĂNICĂ JR. & SOȚIA ÎNSĂRCINATĂ ȘI-AU “LUAT INTERZIS” DE LA BODYGUARZI!)

Mai jos va oferim câteva citate:

Fragment din piesa de teatru ”Astrul”:

                                             ”Eminescu (în pat)

                                           Ah,ce mari dureri de cap am,

                                           Răsuflare mi-e grea, o piatră,

                                           Pe inimă, mare  simt  ,o doină vreau acum,

                                           Să mi se cânte să uit de boala asta rară.

                                           Unde eşti tu Veronica?către alte lumi.                              

                                           Alţi sori te vor mângâia, alte lacrimi

                                           Vor curge în calea  ta. Iară

                                           Eu trist şi pustiit plec din această

                                           Mică lume să mă întâlnesc cu Luceafărul

                                           Acea  unică stea preţioasă, prin ţară

                                           Multe s-au schimbat, de când poetul

                                           A căzut într-un abis, iar tristul

                                           Tei îmi va cânta la mormânt , doina

                                           Ţării şi a vieţii mele, nu mai suport rana

                                           Din suflet , mă strânge ca un cleşte

                                           Durerea ,n u mă-ngropa de viu,mai trăieşte

                                           În mine o rază stinsă de viaţă.

                                      Eminescu se ridică greu în picioare:

                                            Unde eşti a mea ţară?

                                            Ce-ţi doresc eu ţie, îţi doresc

                                            Glorii şi vitejii, să ai ca pe vremea

                                            Lui Ştefan, Mihai, iar marea

                                            Dragoste a poporului să te inunde

                                            Din belşug,iar o dată în clipe rapide

                                            Să-ţi aduci aminte de mine ,un biet

                                            Român ,ce viaţa astfel ţi-o sfârşeste.

                                    Se ţine de cap,mari dureri

                                            Ah, maestrul e nebun, mintea

                                            E răvăşită ,vreau mângâierea

                                            Şi alinarea ta mamă, nu mă uita.

                                            Mamă unde eşti ,de ce nu-mi vii?

                                            Vai am uitat complet, privirea

                                            De lut ţi-e acoperită, braţele înţepenite

                                            Pământul de mult te-a imbrăţişat,rupte

                                            Gândurile sunt în mine,vreau să vin

                                            La tine mamă,unde eşti?Uite,acolo eşti

                                            La locul mângâiat de tei şi flori ,la Ipoteşti

                                            Ipoteşti,Ipoteşti….”