Ce studii are, de fapt, Cheloo de la Paraziții 

Ce studii are, de fapt, Cheloo de la Paraziții 
Ce studii are, de fapt, Cheloo de la Paraziții 

Cheloo este unul dintre cei mai controversaţi cântăreţi de la noi din ţară. Juratul de la iUmor este o persoană nonconformistă, care nu pare să ţină cont de reguli şi nu se sfieşte niciodată să îşi exprime părerile, oricât de dure ar fi acestea. Chiar şi aşa, nu se ştiu foarte multe despre viaţa sa personală.

Pe numele său real Cătălin Ştefan Ion, Cheloo a cunoscut faima datorită trupei de rap Paraziţii. El a pus bazele acestei trupe în 1994, alături de Ombladon, în acel an având şi primul concert, la Balul Bobocilor de la Liceul Spiru Haret. Mai târziu, celor doi avea să li se alăture Freakadadisk, iar restul e istorie.

Ce studii ar avea Cheloo şi ce le recomandă tinerilor

Paraziţii au fost mai mereu în topuri cu melodiile lor adesea dure şi cu versurile violente sau cu mesaj social puternic. Cheloo a făcut pasul şi spre televiziune, el fiind de ani buni în echipa Antenei 1, mai întâi în jurul X Factor, apoi în cel al emisiunii iUmor.

Chiar dacă poate fi văzut frecvent la TV, Cheloo preferă să păstreze discreţia în ceea ce priveşte viaţa sa personală. Nu se cunosc foarte multe detalii despre familia sa şi nici chiar despre studiile sale, deşi au existat unele zvonuri conform cărora ar fi terminat două facultăţi. Se ştie doar că a studiat la un liceu de artă şi că ar fi fost exmatriculat de acolo, dar nu este clar ce s-a întâmplat apoi.

Într-un interviu acordat în utmă cu ceva vreme, cântăreţul le recomanda tinerilor români să ţină de şcoală şi să muncească.

„Tânărul onest ar trebui să facă o școală, să muncească, să nu asculte manele, să nu se îmbrace ca un cocălar, să citească, să facă sport pentru autodisciplină și să înceteze să mai fie o oaie fără minte dusă la păscut de către televizor” spunea Cheloo.

Scandalul imens în care a fost implicat Cheloo

Cheloo a intrat în atenţia presei în 2012, în urma unui divorţ cu scântei de soţia sa, Daniela Niculescu. Aceasta devenise depresivă şi dependentă de droguri şi îl acuza pe rapper că infidelităţile sale au împins-o aici. Femeia a avut nevoie de un tratament de reabilitare la o clinică elveţiană, iar după ce s-a pus pe picioare a rămas să se ocupe de creşterea băiatului pe care îl avea împreună cu cântăreţul.

Artistul şi-a refăcut viaţa alături de o altă femeie, pe care o cheamă tot Daniela şi cu care are două fetiţe. Într-unul dintre puţinele interviuri pe care le-a acordat, el a mărturisit că urăşte să discute despre lucruri care ţin de viaţa sa intimă. „Dacă mă întrebi de viața personală, nici nu mă interesează” spunea Cheloo.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!