Sânziana Buruiană este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Vedeta a mărturisit că vestea a speriat-o: ”Lecția răbdării am învățat-o la prima sarcină și-mi vine firesc să o aplic acum!”

L.N. • Știri

Fericire deplină în familia Zuluf-Buruiană. Fosta asistentă TV, Sânziana, este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Vedeta a recunoscut că vestea a speriat-o la început.

Sexoasa blondină a dat vestea cea mare a întregirii familiei sale pe contul personal de socializare. Sânziana Buruiană este pregătită pentru un al doilea copil. Cel mai mult a bucurat-o faptul că îi poate oferi un frățior sau o surioară Izabelei.

„Un suflețel mic a vrut să vină la noi cand nu ne asteptam, să o facă pe Iza cea mai fericită surioară, iar pe noi cei mai împliniți părinți. Știu exact ce va urma, cunosc greul cu care vine la pachet noua noastră viață, cunosc și împlinirea dincolo de cuvinte, le-am trăit la cote maxime și sunt pregătită să le iau de la capat.”, a spus Sânziana.

CITEȘTE ȘI: Bianca Drăguşanu, gest incredibil după despărţirea de Alex Bodi. Din ce vrea să facă bani acum! Deja a scos la vânzare pe Internet

Deși este o mămică model, foarte grijulie și dedicată familiei, Sânziana a avut o teamă când a aflat că este însărcinată. Aceasta nu s-a bucurat din prima la aflarea veștii.

CITEȘTE ȘI: Vulpiţa, lovitură devastatoare! Nimeni nu se aştepta să se întâmple chiar asta cu vedeta de la Acces Direct

”Poate nu din start, recunosc. Dar mai mult mi-e drag, mi-e liniște, mi-e sufletul deschis. Nu ma grăbesc deloc, îmi place perioada asta, o ador! Mă simt iubită, protejată, plină de speranță și mai ales de răbdare… Lecția răbdării am învățat-o la prima sarcină și-mi vine firesc să o aplic acum!”, a încheiat aceasta.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum a descoperit, de fapt, Cătălin Botezatu că are cancer de colon: ”Simțeam o serie de înțepături în acest punct”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum a descoperit, de fapt, Cătălin Botezatu că are cancer de colon: ”Simțeam o serie de înțepături în acest punct”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!