Criză la nivel mondial în domeniul lactatelor! Ce se întâmplă

Criză la nivel mondial în domeniul lactatelor! Ce se întâmplă
Criză la nivel mondial în domeniul lactatelor! Ce se întâmplă

Producătorii de lapte se confruntă cu o criză la nivel mondial. Iată ce se întâmplă și cum este afectată piața din Uniunea Europeană. 

Pandemia a afectat grav numeroase domenii, iar producătorii de lapte se luptă deja cu o criză. Fermierii s-au văzut nevoiți să arunce milioane de litri, au redus producția și au vândut vacile mai bătrâne, scrie Bloomberg, citat de Agerpres.

Chiar dacă mai multe state au oferit stimulente financiare pentru a sprijini pentru o perioadă sectorul, se pare că asta nu este suficient și mulți producători vor fi nevoiți să își închidă fermele. 

Uniunea Europeană a promis ajutor de 30 de milioane de euro

Guvernul SUA a promis 2,9 miliarde de dolari pentru acest sector și Uniunea Europeană 30 de milioane de euro. Recesiunea în acest sector este prevăzută și în Australia, două alte regiuni care sunt vitale pentru exporturile globale.

„Recenta revenire a preţurilor şi ajutoarele guvernamentale vor permite unor producători să traverseze această perioadă dificilă, însă nu vor fi suficiente pentru a opri trendul pe termen lung de abandonare a industriei de către fermieri”, a declarat Peter Vitaliano, economist-şef la National Milk Producers Federation, care produce două treimi din laptele din SUA.

Conform ONU, lactatele reprezintă una dintre cele mai importante piețe alimentare mondiale. Acest sector este responsabil pentru 14% din schimburile agricole mondiale şi peste 150 de milioane de fermieri au cel puțin un animal care dă lapte. 

Încă de la începutul pandemiei, sectorul lactatelor a fost unul dintre cele mai grav lovite la nivel mondial. Consumatorii din întreaga lume mănâncă mult mai multă brânză și alte produse lactate atunci când iau masa în oraș decât atunci când mănâncă acasă. Pe măsură ce restaurantele de pretutindeni s-au închis, fermierii au rămas cu milioane de litri de lapte, pe care nu au avut altă opțiune decât să îl arunce.

Foto: pixabay.com

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
Click.ro
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare