Majda, dezamăgită de Jador pentru că a propus-o spre eliminare! Ce a declarat vedeta la ieșirea din competiție

Majda, dezamăgită de Jador pentru că a propus-o spre eliminare! Ce a declarat vedeta la ieșirea din competiție

Competiția Survivor România a ajuns la final pentru Majda. Vedeta a fost eliminată și pornește pe drumul spre casă. Cu lacrimi în ochi aceasta și-a luat rămas bun de la colegii săi și le-a dat un ultim sfat.

Eliminarea Majdei vine după ce favoritul publicului, Jador, a propus-o pentru a pleca acasă, iar publicul show-ului a fost în asentiment cu acesta. Majda a primit cele mai puține voturi, iar Roxana Nemeș și Elena Marin rămân în continuare în joc. (CITEȘTE ȘI: MAJDA, ELIMINATĂ DE LA SURVIVOR ROMÂNIA! PRIMELE DECLARAȚII ALE VEDETEI DUPĂ CE A PĂRĂSIT COMPETIȚIA)

După eliminare, Majda a declarat că a rămas cu un gust amar. Se pare că Faimoasa a fost surprinsă de decizia lui Jador de a o propune spre eliminare, având în vedere că cei doi au avut o relație apropiată, artistul declarând în repetate rânduri că o iubește și că o apreciază enorm.

 „Săptămâna trecută tot el m-a nominalizat. Pentru prima dată, atunci, a fost așa pe neașteptate, noi am avut o relație destul de strânsă, am fost ca mama lui, ne-am sfătuit. Am deschis mai bine ochii, atâta. Am fost afectată pe moment, dar apoi mi-am revenit. Am fost conștientă că e doar un joc și că pe rând vom pleca acasă. Nu e o tragedie.

Și la prima nominalizare pe care a făcut-o el, cu o săptămână în urmă, a întrebat-o pe Ana în mod direct, pentru că era ușor destabilizată și își dorea să plece. Eu cred că de acum începe Survivor, sincer. Conflictul a escaladat de mult între Zanni și Jador. Acum se va reaprinde, dacă va face cineva un pas greșit, pentru că sunt plini de tensiuni”,  a declarat Majda, potrivit WOWbiz.ro.

Majda, propusă spre eliminare de către Jador

În această săptămână, Jador a fost favoritul publicului așa că el a oferit numele ultimei persoane propuse spre eliminare. Pentru a doua oară nominalizarea acestuia a fost Majda. Deși artistul avea o relație specială cu Faimoasa, se pare că nu a putut să treacă peste performanțele slabe pe care aceasta le-a avut pe traseu. (VEZI ȘI: JADOR A FOST APROAPE DE O CRIZĂ DE NERVI ÎN TIMPUL CONSILIULUI DE LA SURVIVOR. CE L-A NEMULȚUMIT PE FAIMOS: „E MULTĂ URĂ ÎNTRE NOI”)

 „O să votez cu Majda, pentru că din punct de vedere sportiv este a doua cea mai slabă fată din echipa asta. Vreau să câștigăm mâncare, fiecare dintre noi are vise. E incorect să votez pe cineva care e bun în competiție și își dă silința pe traseu. Aș fi supărat dacă pleacă Elena Marin, chiar dacă o iubesc mai mult pe Majda. Nu o să votez niciodată în scopuri proprii”, a spus Jador.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta