Pe vremuri, o brunetă sexy, în prezent, blondă ca o păpușă Barbie! Alina Vidican s-a transformat enorm după operațiile estetice costisitoare

Alina Vidican a întinerit foarte mult cu ajutorul operațiilor estetice costisitoare pe care și le-a făcut în ultimii ani. La mai bine de un deceniu de când s-a căsătorit cu Cristi Borcea, afacerista nu mai seamănă deloc cu versiunea sa din 2011. Pe atunci era o brunetă sexy, iar, în prezent, blonda arată ca o păpușă Barbie și soarta i-a pregătit surprize frumoase! Una dintre ele este reprezentată de apariția unui milionar brazilian care i-a oferit luna trecută inelul de logodnă.

Alina Vidican, transformată de operațiile estetice costisitoare

Aflată în Miami, unde s-a stabilit după divorțul dureros de Cristi Borcea, Alina Vidican se ocupă de restaurantul fostului soț care se află într-o zonă de fițe a orașului din Florida. Ea a împlinit 37 de ani pe 24 martie, iar în SUA, se află împreună cu băiatul și fiica pe care îi are din mariajul alături de fostul soț.

Până la vârsta de 35 de ani, Alina Vidican și-a făcut cel puțin cinci intervenții estetice, după ce s-a sfătuit cu cei mai buni specialiști din Statele Unite ale Americii. Ea și-a pus silicoane, și-a făcut rinoplastie, operație la buric din cauza celor două nașteri, și și-a injectat pomeții, dar și buzele, potrivit viva.ro. Pentru operațiile realizate ca “să păcălească” timpul, blonda a plătit o notă de plată pe măsură: peste 40.000 de euro.

În colajul de mai jos, dar și în imaginile din galeria foto a articolului, puteți observa schimbările prin care a trecut fosta soție a lui Cristi Borcea de-a lungul timpului – în prezent, ea arată ca în selfie-ul pe care și l-a făcut în timp ce este la volanul Ferrari-ului său.

Alina Vidican, transformată enorm după operațiile estetice pe care și le-a făcut © Facebook & arhivă

Nu rata: Alina Vidican a fost cerută de soție de Claude, milionarul brazilian! Ce a rugat-o Cristi Borcea să facă în legătură cu bărbatul alături de care și-a refăcut viața

Alina Vidican și-a tatuat chipul lui Cristi Borcea pe spate

În 2014, după ce Cristian Borcea a fost condamnat definitiv la 6 ani şi 4 luni de închisoare în “Dosarul Transferurilor”, Alina Vidican şi-a tatuat pe spate chipul fostului acţionar de la Dinamo, după cum puteți vedea în galeria foto a articolului. Mai mult, fosta doamnă Borcea şi-a tatuat pe braţ şi numele lui. La începutul lui 2016, ea a mers în Turcia, unde s-a informat şi cu privire la o operaţie estetică – la una de înlăturare a tatuajelor de pe corp.

Alina Vidican, lovită de fostul soț

Invitat la emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”, Cristi Borcea a făcut dezvăluiri-bombă despre femeile cu care a fost însurat.

“Da, am lovit! Dar atunci cu Alina nu s-a întâmplat nimic. Ea și Mihaela veneau împreună, se înțelegeau foarte bine. Sunt prostii și fabulații. Pe Alina am lovit-o în alt context, da, dar nu cât am fost în penitenciar”, a declarat fostul patron de la Dinamo, după ce a fost întrebat dacă a fost agresiv cu vreo femeie.

Alina Vidican și Cristi Borcea au divorțat în toamna lui 2016. Dezlegarea căsniciei a avut loc în fata notarului, după cinci ani în care au fost soț și soție. După separarea oficială, blonda a fost victimă a depresiei, însă, din fericire, a reușit să scape repede de boala secolului care afectează milioane de oameni din întreaga lume.

Provocat să spună dacă ar fi încheiat contracte cu fiecare dintre femeile ce au fost “doamna Borcea”, milionarul a reacționat astfel: “Nu! Cum să le cumpăr?! Pentru ele există Dumnezeu și eu! Uite acum la Covid: dacă nu ai oxigen, nu poți respira! Eu sunt oxigenul pentru ele. Ele să-și vadă de copii și să fie pozitive. Eu le dau oxigenul”.

Citește și: Cristi Borcea mai vrea un copil cu Valentina Pelinel: “Pe-al zecelea și gata”

Sursa foto: Facebook, opiniatimisoarei.ro & arhivă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Click.ro
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
go4it.ro
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță în exclusivitate pentru Gândul ce pregătește AUR pentru mitingul de susținere a lui Călin Georgescu. Liderul AUR dezminte că a invitat la protest reprezentanți ai AfD, „dar e posibil să vină și ei”
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!