Ce a pățit, recent, Delia când a mers pe Transfăgărășan! ”Riscurile sunt foarte mari”

Nu mai este un secret că artista Delia iubește să călătorească! De-a lungul timpului, cântăreața s-a bucurat de peisaje incredibile, mai ales atunci când pleca în vacanțe exotice. Însă, de data aceasta, artista a mers la munte, pe Transfăgărășan, unde a avut parte de o surpriză.

Recent, artista Delia a încărcat pe rețelele de socializare o serie de imagini de pe Transfăgărășan în care apar mai mulți urși cu puii lor. Delia spunea pe internet că a plecat pentru câteva zile din București pentru a se bucura de traseele montane și de peisajele frumoase pe care le oferă țara noastră. Iar cum Transfăgărășanul este, cu adevărat, o capodoperă, Delia a dorit să meargă până sus. În drum, însă, a întâlnit mulți urși: ”Treisprezece urși în 30 de minute de drum, bă, baiatule. Riscurile sunt foarte mari. Noaptea ca noaptea, dar acum era zi și erau bicicliști și oameni pe trasee”.

„Dacă nu au ce mânca, ies în drum”, ”Toți vor să îi omoare, dar nimeni nu se gândește că au ajuns așa din cauza noastră, a oamenilor”, ”Îi omorâm pentru că tot noi le-am furat mâncarea, se tot taie din copaci”, ”Cât de trist”, ”Dacă ar putea vorbi, umanitatea ar plânge”, ”Păduri întregi tăiate pe bandă rulantă, de aia s-a ajuns aici”, i-au spus unii dintre internauți.

Sursă: Instagram

Delia, venituri de invidiat

Delia este una dintre cele mai apreciate și solicitate artiste din România. Pentru o oră de cântat, artista cere 10.000 de euro. Pentru anumite show-uri, cum ar fi cel organizat acum doi ani pentru Zilele municipiului Câmpia Turzii, Delia cere 15.000 de euro. Cel mai mic tarif este de 3.900 de euro, dar fanii se pot bucura de artistă doar 15 minute.

Pentru nunți și petreceri private, prețul începe de la 19.000 de euro și mai are în portofoliu un spectacol pentru care solicită 90.000 de euro.

Sursă foto: Instagram Delia, arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Alessandra Ambrosio, apariție răvășitoare la 45 de ani. Cum s-a fotografiat "îngerașul" Victoria's Secret în vacanța în Bali
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Alessandra Ambrosio, apariție răvășitoare la 45 de ani. Cum s-a fotografiat "îngerașul" Victoria's Secret în vacanța în Bali
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce a făcut Adina Buzatu cu bijuteria pe care i-a lăsat-o bunica ei, chiar în ziua în care aceasta a murit. Cum își petrece vedeta sărbătorile
Click.ro
Ce a făcut Adina Buzatu cu bijuteria pe care i-a lăsat-o bunica ei, chiar în ziua în care aceasta a murit. Cum își petrece vedeta sărbătorile
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Nicușor Dan, conflict cu cancelarul german Friedrich Merz pe tema banilor europeni, în timpul întâlnirii pe care au avut-o la Dublin. De unde a pornit neînțelegerea
Gandul.ro
Nicușor Dan, conflict cu cancelarul german Friedrich Merz pe tema banilor europeni, în timpul întâlnirii pe care au avut-o la Dublin. De unde a pornit neînțelegerea
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi