Cu ce complexe s-a confruntat Ioana Filimon în copilărie: „Îmi spuneau Buzuca…”

Vedete

Ioana Filimon se numără printre cele mai frumoase femei din România. Tânăra în vârstă de 28 de ani are o carieră în industria modei, iar de-a lungul timpului a reuşit să câştige două titluiri importante: Miss România în 2016 și Miss Global Model of the World în 2018. Deşi pare că nimic nu ar putea să îi distrugă încrederea în sine, şatena recunoaşte că în copilărie s-a confruntat cu câteva complexe.

Ioana Filimon are un succes răsunător ca model, dar pe lângă acest lucru cochetează şi cu televiziune. Şaten a participat la mai multe emisiun cu ajutorul cărora s-a făcut din ce în ce mai remarcată. De asemenea, tânăra a reuşit să ajungă la inimile celor care o urmăresc prin felul său, nu numai datorită frumuseţii.

Deşi deţine un corp de invidiat, şatena nu a fost întotdeauna mulţumită de felul în care arată.

”A fost greu să citesc că sunt operată”

Într-un interviu pentru revista Viva, Ioana Filimon a recunoscut că a avut complexe în copilărie. Mai mult, se pare că titlul de Miss pe care l-a căștigat i-a schimbat viața. 

„Titlul de Miss mi-a schimbat viața. Eu sunt din Timișoara și câștigarea acestui titlu mi-a schimbat cu totul existența, m-am și mutat, de altfel, în București, după acest eveniment. Nu este ușor de purtat acest titlu, au fost multe critici la adresa mea, comentarii răutăcioase legate de felul în care arăt, de buzele mele”, a spus Ioana Filimon.

CITEŞTE ŞI: IOANA FILIMON E PREGĂTITĂ SĂ RENUNȚE LA BURLĂCIE! DETALII DESPRE BĂRBATUL CARE A CUMINȚIT-O. „ESTE IUBITOR ȘI ÎMI OFERĂ ATENȚIE!

„Eu nu am nicio intervenție chirurgicală la nivelul feței și a fost greu să citesc că sunt operată, mai ales că în copilărie am avut un complex, copiii îmi spuneau „Buzuca”. Am simțit presiunea faptului că nu ating standardele de frumusețe ale haterilor, voiam să împacpe toată lumea. A fost greu la început, după ce am câștigat, pentru că m-a izbit faptul că lumea nu este atât de roz cum o vedeam eu de la Timișoara”, a adăugat aceasta.

„Adolescența nu a fost o perioadă foarte frumoasă, am avut parte de bullying. Chiar m-am dus odată la mama, plângând, și am întrebat-o ce să fac. Mă dureau remarcile legate de aspectul fizic, de buzele mele mai proeminente”, a încheat vedeta.

 

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
GALERIE FOTO. Balerina i-a zăpăcit definitiv: „Ești reală? Zeițo!”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Balerina i-a zăpăcit definitiv: „Ești reală? Zeițo!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cum ar fi aflat Carmen Tănase că este înlocuită de Nadia Comăneci la Românii au talent. Mesajul fostei gimnaste lămurește situația
Click.ro
Cum ar fi aflat Carmen Tănase că este înlocuită de Nadia Comăneci la Românii au talent. Mesajul fostei gimnaste lămurește situația
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Digi 24
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Amenzi de aproape 20.000 de lei pentru mașinile și motocicletele care poluează fonic, în București
Promotor.ro
Amenzi de aproape 20.000 de lei pentru mașinile și motocicletele care poluează fonic, în București
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cum s-a transformat viața lui „Jimmy Hoffa” de România la 64 de ani. Ion Rădoi, cel mai influent om de la metrou, supus unui transplant de ficat
Gandul.ro
Cum s-a transformat viața lui „Jimmy Hoffa” de România la 64 de ani. Ion Rădoi, cel mai influent om de la metrou, supus unui transplant de ficat
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!