Cum i-a afectat cea mai tristă zi din an pe românii întorși la lucru. Bilanțul “Blue Monday” în România

„Blue Monday” sau „Lunea întunecată” este socotită de psihologi drept cea mai tristă zi din an, când oamenii părăsesc confortul propriului cămin după mini-vacanța de sărbători și se întorc la școală sau serviciu. CANCAN.RO a aflat în exclusivitate cum se simt românii în prima zi “normală” a anului 2022.

Conceptul “Blue Monday” a luat naștere pentru prima dată în anul 2005, în cadrul unei campanii publicitare, ulterior fiindu-i atribuită și o dată concretă, 16 sau 17 ianuarie, respectiv prima zi de luni lucrătoare a anului. Psihologii au conturat chiar și o formulă după care oricine poate calcula și înțelege, de fapt, impactul pe care îl are “Blue Monday” asupra psihicului uman.

Ce spun românii despre prima zi de muncă din 2022

Aceasta include variabile precum condițiile meteorologice, timpul scurs de la începutul noului an, nivelul motivațional sau chiar veniturile obținute de fiecare.

Legătura dintre sarmale și „Blue Monday”

Un alt factor important, cel puțin în cazul românilor, este cum au gestionat abundența culinară a sărbătorilor de iarnă, preparatele tradiționale fiind pe gustul gurmanzilor. Vedetele sezonului rece par să fi fost sarmalele, așa cum o spune și finalistul „Chefi la cuțite”, Alexandru Bădițoaia: “Toată lumea de sărbători a mâncat numai sarmale, au făcut și bunicii, și părinții, și copiii, și nepoții. Toată lumea a făcut sarmale anul ăsta, sarmale și carne, atât! “

Finalistul „Chefi la cuțite” Alexandru Bădițoaia, la „lucru” (Foto: Facebook)

Întrebat cum l-a afectat “Blue Monday”, bucătarul a răspuns: “Normal că este o zi tristă, mai ales că am lucrat de sărbători și meritam și eu o pauză scurtă măcar, dar uite că n-a fost să fie! (…)

Cea mai tristă zi, în schimb, a fost 26 decembrie, după Crăciun, că toată lumea a trebuit să vină la muncă, mai ales că toți seara am băut, am petrecut…”

(VEZI ȘI: LUCIAN VIZIRU, SUSPECT DE INFARCT: ”AM AVUT DURERI MARI ÎN CAPUL PIEPTULUI”)

Bilanțul “Blue Monday” în România

Părerile au fost împărțite, însă, semn că “Lunea întunecată” nu s-a simțit la fel pentru toată lumea, unii dintre cei intervievați replicând că fiecare zi de luni este una tristă: “Lunea e mai greu decât în oricare altă zi, din păcate!”.

Cei ce nu s-au întors la job au optat pentru activități fizice care să compenseze abundența culinară a sărbătorilor sau pentru o simplă plimbare în parc, sub soarele primitor al lunii ianuarie, într-o zi neobișnuit de caldă pentru acest anotimp.

Cei mai conștiincioși au alergat chiar kilometri buni, pentru a renunța la kilogramele în plus: “Am mâncat și am băut, iar acum fac sport. Trebuie să compensez!”, a mai comentat unul dintre sportivii de ocazie.

(CITEȘTE ȘI:  GIULIA ANGHELESCU, INFECTATĂ CU COVID-19. CUM SE SIMTE ARTISTA)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Click.ro
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Digi 24
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Gandul.ro
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!