Nadine, dezvăluiri dureroase din copilăria sa. “La școală eram izolată. Avem râie, păduchi, miroseam urât” + Cine a dus-o la orfelinat

După ce și-a pierdut mama, Nadine a ajuns la orfelinat. Mulatra își aduce aminte cu groază de perioada în care a stat la casa de copii, mai ales că la școală, din acest motiv, era respinsă de ceilalți copii.

Nadine a cunoscut faima la o vârstă fragedă, după ce a participat la emisiunea “Școala vedetelor”. A avut, însă, mult de tras în copilărie. Pe când avea doar doi ani, mulatra a fost părăsită de tatăl ei, iar cu puțin timp înainte să înceapă școala mama sa a încetat din viață. În aceste condiții, a ajuns la orfelinat, unde a avut parte doar de greutăți.

(VEZI AICI: CUM SE LUPTĂ NADINE, CHIAR ȘI ACUM, CU PREJUDECĂȚILE. A LUAT BAC-UL LA 44 DE ANI, DAR NU A PRIMIT DOAR LAUDE)

“Îmi amintesc că aveam 6 ani și atunci am intrat la orfelinat și am stat acolo câțiva ani. M-am simțit abandonată și am simțit un gol imens care nu se va umple. Simțeam că e o chestiune de timp, asta îmi dădea un confort în toată mizeria aia. Ne băteam foarte mult, pe săpun, pe lenjerii, pe mâncare. Am devenit o bătăușă, am prins gustul, dar ăsta e nivelul la care ajungi acolo. Dacă nu vedeam sânge, nu mă opream. La școală eram izolați pentru că eram ăia de la casa de copii: aveam râie, păduchi, miroseam urât”, a declarat Nadine, potrivit elle.ro.

Nadine: „Mama a murit la un chiuretaj”

Recent, Nadine a mărturisit că bunica a fost cea care a dus-o la casa de copii, după ce ființa care i-a dat viață a murit în urma unui chiuretaj.

“Tatăl meu era african şi mama româncă. Pe vremea lui Ceauşescu nu se puteau căsători, era un fel de concubinaj al comunismului. El a plecat în ţara lui, iar ea a rămas cu noi, doi copii negri şi fratele meu alb. Mama a murit tot din cauza sistemului, la un chiuretaj. Bunica a luat decizia de a ne duce la casa de copii. Pe fiecare ne-a dus în altă casă de copii din cauza vârstei. Cel mai traumatizant a fost în prima zi, când mi-au luat hainele de pe mine şi mi-au dat hainele căminului. Am simţit o cumplită umilinţă, furie, nesiguranţă”, povestea Nadine, în urmă cu ceva timp.

(AFLĂ ȘI: MOTIVUL PENTRU CARE NADINE A PLECAT ÎN STRĂINĂTATE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
Click.ro
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Gandul.ro
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”