Octavian Strunilă, probleme în căsnicia cu Oana Botez. “Banii erau puțini, eram agresiv și nervos tot timpul!” + Cine l-a ajutat să treacă peste depresie

Octavian Strunilă a vorbit despre problemele pe care le-a avut, de-a lungul timpului, în căsnicia cu Oana Botez. În cel mai recent interviu, actorul a recunoscut că era agresiv și nervos tot timpul, banii având un rol esențial în comportamentul său.

În 2016, au apărut primele zvonuri potrivit cărora Oana și Octavian Strunilă ar urma să divorțeze, din cauza problemelor financiare. Invitat în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță, actorul nu s-a sfiit să recunoască faptul că au existat tensiuni între el și partenera lui, înainte să participe la emisiunea “Ferma vedetelor”, de la Pro TV.

(VEZI AICI: OCTAVIAN STRUNILĂ, DEZVĂLUIRI SINCERE DIN VIAŢA SA. CE SPUNE CUNOSCUTUL ACTOR DESPRE PERIOADA ÎN CARE A JUCAT ÎN TELENOVELE)

Din cauza depresiei pe care o avea din pricina lipsei banilor și a locului de muncă, Octavian Strunilă a recunoscut că devenise recalcitrant, fără motiv, față de soția lui.

“Am avut, ca-n orice familie. Vreau să zic că momentele mele de cumpănă au fost necesare. Oamenii trebuie să se oprească la un moment dat în loc și să se uite la relația lor dacă este bolnavă pe undeva și să o repare. Relațiile care tind să nu fie luate la ochi, adică să nu fie cântărite… pot duce în direcții greșite, adică să vezi… Problemele erau din exterior spre interior, adică născute din problemele care erau cu meseria, că nu mai aveam la momentul respectiv job și încercam să mă repliez într-o zonă total nouă pe care o descopeream atunci, adică făceam spectacol de teatru. Banii erau puțini, eu eram nervos tot timpul, eram agresiv. Aveam impresia că dacă nu găsesc o pereche de șosete în casă este din cauză că le-a pus undeva Oana. Am avut o perioadă, la un moment dat, când eu mi-am dat seama că dau vina pe ea pentru niște lucruri care sunt legate de mine. Am avut o perioadă în care a fost mai dificil, dar am trecut peste”, a declarat Octavian Strunilă.

Octavian Strunilă: “Am greșit total, recunosc!”

După ce a revenit de la “Ferma vedetelor”, totul s-a schimbat radical. Cei doi au reușit să depășească partea dificilă a legăturii lor. Octavian Strunilă recunoaște că a greșit enorm față de soția lui.

“Nu am fost consiliere. Am trecut. Faptul că am fost plecat trei luni în «Ferma vedetelor», ca-n armată am fost. Când m-am întors, s-au aranjat lucrurile. Am greșit total, recunosc. Nu am fost niciodată violent, nu am fost niciodată violent nici măcar în limbaj. Aveam senzația că lucrurile nu ies, pentru că… e nașpa să trăiești în casă cu un om în depresie. Eram în depresie în anii respectivi și aveam toate motivele”, a mai spus actorul.

Nu ar înșela-o niciodată pe Oana Strunilă. “Cum poți să trăiești așa?”

În continuare, Octavian Strunilă a mărturisit că nu ar fi capabil niciodată să o înșele pe soția lui, indiferent de tentație.

“Eu văd în jurul meu familii care sunt… care stau pentru copii. Eu dualitatea asta nu o înțeleg, cu amanta. Cum poți să trăiești așa? Să fii și acasă, și încă într-un loc… oricât de actor aș fi. Adevărul e unul singur”, a spus actorul.

(NU RATA: A DEVENIT CELEBRU GRAȚIE ROLURILOR DIN TELENOVELELE ”INIMĂ DE ȚIGAN” ȘI ”STATE DE ROMÂNIA”. CU CE SE OCUPĂ OCTAVIAN STRUNILĂ DUPĂ CE A RENUNȚAT LA ACTORIE)

“Mă bazez sută la sută pe ea”

Totodată, Octavian Strunilă a avut numai cuvinte de laudă la adresa parteneri sale, care l-a sprijinit enorm, indiferent de situație.

“Oana a fost un mare echilibru, pentru că a înțeles de foarte multe ori că unele căderi de-ale mele erau justificate de lipsa de activitate. Mă bazez sută la sută pe ea la educația copiilor”, a declarat Octavian Strunilă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
Click.ro
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
Gandul.ro
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta