Cum s-ar putea schimba demografia Rusiei. Putin şi Stalin – uniţi de o decizie malefică

Încă de la sfârșitul lunii martie, mii de ucraineni au fost luați cu forța și duși în Rusia. La acea vreme, Primăria orașului Mariupol relata că cei mai mulți cetățeni au fost luați din raionul Livoberejni, aflat sub controlul trupelor ruse. Cum îi leagă pe Stalin și Putin decizia deportărilor, aflați dintr-un documentar realizat de Gândul.ro.

Primăria oraşului Mariupol a publicat un comunicat în care explica modul în care oamenii erau forţaţi să plece din Ucraina.

„Ocupanţii îi forţează într-o manieră ultimativă pe oamenii şi aşa chinuiţi de război să urce în autobuze. De asemenea, avem informaţii precum că ocupanţii ruşi le confiscă paşapoartele şi alte documente ucrainene”, scria în comunicatul publicat de Primăria oraşului Mariupol.

Destinația finală

Oamenii deportați au fost duși mai întâi în așa numite tabere de triaj, de unde au fost transportați în diferite zone îndepărtate ale Rusiei.

„După ce trec prin taberele de triaj, ucrainenii sunt trimişi în regiunile sărace din punct de vedere economic ale Federaţiei Ruse. Un număr de regiuni din nord, în special Sahalin, sunt destinaţie finală.

Ucraineniilor li se oferă locuri de muncă oficiale prin centrele de angajare”, se mai arată în comunicat.

(CITEŞTE ŞI: VEDETE PRO ȘI CONTRA LUI VLADIMIR PUTIN. PERSONALITĂȚILE PLANETEI S-AU ÎMPĂRȚIT ÎN DOUĂ TABERE CÂND VINE VORBA DE DICTATORUL RUS. CINE ÎL IUBEȘTE ȘI CINE ÎL URĂȘTE?)

Sahalin este o insulă situată în Nordul Oceanului Pacific. Aceasta este cea mai mare insulă a Rusiei, și este situată în imediata apropiere a coastei estice a Rusiei continentale și în nordul Japoniei. Sahalinul este scăldat de Marea Ohotsk și Marea Japoniei, și este despărțit de Asia continentală prin strâmtoarea Tătară și de insula Hokkaidō prin strâmtoarea La Pérouse.

În cursul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, insula Sahalin a fost revendicată atât de Rusia, cât și de Japonia, ceea ce a dus la dispute între cele două țări, pentru controlul asupra insulei. Rusia a cucerit insula de la japonezi odată cu sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial.

Oficial, doar 11.000 de oameni vor ajunge în Siberia

De asemenea, celor care sunt de acord li se eliberează documente cu interdicţia de a părăsi Rusia timp de doi ani. Moscova confirmă că aproape 100.000 de ucraineni vor ajunge în Siberia, Orientul Îndepărtat și chiar dincolo de Cercul Arctic.

Refugiaţii sunt interogaţi ore în şir de autorităţile ruse, iar apoi sunt deportaţi cu autocarele în cele mai îndepărtate zone, dar nu în oraşele mari, relata Daily Mail.

(NU RATA: LEGĂTURILE NEȘTIUTE ALE LUI PUTIN CU ROMÂNIA. TRECUTUL LIDERULUI DE LA MOSCOVA ESTE ÎNVĂLUIT ÎN MISTER)

Kremlinul a emis luna trecută un ordin de urgenţă de a muta 95.739 de persoane în regiuni îndepărtate din ţară, specificându-se că Guvernul „aprobă repartizarea cetăţenilor Federaţiei Ruse, Ucrainei, Doneţk şi Luhansk către «entităţile constitutive ale Federaţiei Ruse»”. Astfel, decretul ar include prevederi privind trimiterea a peste 11.000 de oameni în Siberia, 7.000 în Orientul Îndepărtat şi 7.000 în Caucazul de Nord, potrivit Daily Mail.

Cum s-ar putea schimba demografia Rusiei

Siberia, tărâmul înghețat al Rusiei, are o suprafață întinsă de 13,1 milioane de kilometri pătrați de la estul Munților Urali până la Pacific și bazinele arctice, și din sudul Oceanului Arctic până la înălțimile Kazahstanului și granițele cu Mongolia și China. Siberia reprezintă 77% din suprafața Federației Ruse și găzduiește 40 de milioane de locuitori, 27% din populația totală a Rusiei, având 3 locuitori pe kilometru pătrat, adică populația cea mai răsfirată de pe planetă, datorită condițiilor climatice.

Orientul Îndepărtat Rus este denumirea prin care este cunoscută regiunea rusească parte a Orientului Îndepărtat, aflată între Siberia și Oceanul Pacific.

Orientul Îndepărtat Rus nu trebuie confundat cu Siberia, care nu se întinde până la Pacific. Populația regiunii este de peste 6 milioane de locuitori.

Caucazul de Nord se află între Marea Neagră și Marea Caspică, în partea europeană a Rusiei. Aici locuiesc puțin peste 7 milioane de oameni.

„Ceea ce fac ocupanții astăzi este cunoscut celor mai în vârstă, care au fost martorii evenimentelor îngrozitoare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când naziștii ridicau oameni cu forța”, a declarat, primarul din Mariuupol, Vadim Boicenko.

„Este greu de imaginat că în secolul XXI oamenii sunt deportați cu forța în altă țară”, adaugă primarul.

(CITEŞTE ŞI: VLADIMIR PUTIN, LA UN PAS DE A FI ÎNLOCUIT? RUŞII ŞTIU CINE AR TREBUI SĂ-L SCHIMBE)

Istoria se repetă

The Guardian, care citează consiliul municipal, scrie că oamenii au fost ridicați din cartierul Malul Stâng și din adăposturile clubului sportiv, unde peste o mie de persoane, majoritatea femei și copii, se ascundeau de bombardamentele constante.

Deportările au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice. În timpul și după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Stalin a ordonat o serie de deportări la o scară nemaintâlnită, care au afectat profund compoziția etnică a Uniunii Sovietice. Peste 1,5 milioane de oameni au fost deportați în Siberia și în republicile central-asiatice.

Deportările au început cu polonezii din Belarus, Ucraina și Rusia Europeană, atingând apogeul în 1932-1936. Coreenii din Orientul Îndepărtat Sovietic au fost deportați în 1937.

Au urmat germanii de pe Volga și alte naționalități din Crimeea și nordul Caucazului. Alte minorități au fost alungate din zona de coastă a Mării Negre: bulgarii, grecii și armenii. Din zonele nou cucerite în Polonia au fost deportați 400.000 de oameni.

Valuri de deportări succesive

La fel s-a întâmplat și în Țările Baltice, de unde au fost deportați peste 200.000 de oameni. Din regiunea Cernăuți și din Republica Sovietică Socialistă  Moldovenească au fost deportați românii, estimările fiind între 200.000 și 400.000 de oameni.

(VEZI ȘI: DRONE SINUCIGAȘE, FOLOSITE ÎMPOTRIVA RUȘILOR! SUA TRIMIT ÎN UCRAINA 100 DE APARATE DE ZBOR SWITCHBLADE)

Au existat trei valuri de deportări ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord. Cu toate acestea, acțiuni de strămutare a basarabenilor și bucovinenilor au avut loc și între cele trei valuri.

Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate în Siberia mai mult de 11.000 de familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni. Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporție a dramei moldovenilor, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost calculat reieșind din 3 membri ai familiilor. Se știe, însă, că au fost ridicate familii cu 7-8 și chiar 14 copii.

Documentarea a fost realizată de Gândul.ro.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Saveta Bogdan dă de pomană de Moșii de toamnă și pentru foștii soți: „S-au dus cu alte femei, dar eu tot le aprind lumânări”. Cum arată coliva cu 4 etaje
Click.ro
Saveta Bogdan dă de pomană de Moșii de toamnă și pentru foștii soți: „S-au dus cu alte femei, dar eu tot le aprind lumânări”. Cum arată coliva cu 4 etaje
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani