Ce reacție a avut Silviu Messe, fanul nr. 1 al vedetelor, după ce Alexandra Stan s-a fotografiat aproape goală

Ce reacție a avut Silviu Messe, fanul nr. 1 al vedetelor, după ce Alexandra Stan s-a fotografiat aproape goală
Alexandra Stan / Sursă foto: Captură video Youtube

Alexandra Stan (32 de ani) a încărcat pe rețelele de socializare o imagine care a atras atenția utilizatorilor. Nu este prima oară când artista lasă la vedere mai mult decât ar fi trebuit pe internet și nu se sfiește să se pozeze în timp ce poartă ținute extrem de sumare. Printre cei care i-au comentat la imagine se află și Messe Silviu, fanul nr. 1 al vedetelor.

Nu puține au fost momentele în care Alexandra Stan a ales să posteze imagini extrem de sexy cu ea, în diferite poziții. Artista nu se sfiește să își arate trupul, chiar dacă a primit, de-a lungul timpului, critici sau comentarii negative din partea fanilor. Și de data aceasta, cântăreața s-a fotografiat aproape goală, iar imaginea a ajuns pe internet.

Printre internauții care i-au transmis mesaje la noile fotografii postate pe contul personal de Instagram se află și Silviu Messe, fanul nr. 1 al vedetelor. Acesta nu s-a abținut și i-a comentat la postare, în stilul caracteristic: „Ai o voce de anger si ati sta mai bine anbracata nu e nevoie sa te dezbraci mai ales cind se uita atitia copi pe internet an ziua de astazi un exenplu negativ pacat de vocea care ati miingie sufletu an rest numai tinpeni”.

Citește și CUM A IEȘIT ALEXANDRA STAN ZIUA ÎN AMIAZA MARE! ARE SUTE DE MILIOANE DE VIZUALIZĂRI, DAR NU O RECUNOȘTI PE STRADĂ!

Alexandra Stan a postat o imagine în care apare îmbrăcată sumar. Sursă foto: Instagram

Și, chiar dacă au existat persoane care i-au criticat activitatea din online, există și utilizatori care îi iau apărarea: „Lăsați fata în pace, dacă are ce arăta să arate, nu mai fiți invidioși că voi nu aveți ce arăta. Bravo, Alexandra”, „Fiecare persoană se poate îmbrăca cum vrea! Și la urma urmei nu este goală pușcă Alexandra Stan! Păstrează totuși o urmă de decență”.

Vezi și CINE ESTE SILVIU MESSE, FANUL NR. 1 AL VEDETELOR. CU CE SE OCUPĂ TÂNĂRUL CARE NU „IARTĂ” NICIO VEDETĂ

Alexandra Stan, la un pas să semneze un contract cu o platformă pentru adulți

Alexandra Stan a vorbit în cadrul unui podcast despre modul în care s-a decis să facă bani în pandemie. Cum evenimentele și concertele au fost restricționate, pentru a combate răspândirea virusului, mai mulți artiști au fost nevoiți să se îndrepte spre alte domenii, mai ales în mediul online. A fost chiar la un pas să semneze un contract cu platforma OnlyFans, un site unde utilizatorii plătesc un abonament pentru a vedea conținut destinat adulților.

”Și, ce crezi, am ajuns și am vorbit chiar cu OnlyFans din UK, am avut niște meeting-uri cu ei și aproape am semnat un ”deal” (trad. înțelegere) cu ei şi aproape mi-am făcut cont! Nu eram însă decisă sută la sută… Aveam şi un nume pentru asta, într-un studio de videochat eu să fiu în pat şi titlul să fie «In bed with Alexandra Stan»… Am văzut şi eu că apar pe Pornhub… e un clip împărţit în mai multe… Oricum, în ultima perioadă nu am mai fost aşa… am momente când mă îmbrac aşa… dar mi se pare că se foloseşte prea mult energia asta feminină, sexuală, în scopurile care nu trebuie! Clipurile mele sunt sexy, dar nu sunt aşa, porno”, a spus Alexandra Stan în cadrul podcastului „Aproximativ Discuţii” de la Happy Fish, cu DJ Gojira.

Sursă foto: captură video Youtube, Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Călin Donca, implicat într-un accident. Afaceristul s-a lovit la cap după o manevră ratată: „Tot răul e un bine”
Click.ro
Călin Donca, implicat într-un accident. Afaceristul s-a lovit la cap după o manevră ratată: „Tot răul e un bine”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta