Sore Mihalache, surprinsă în compania unui bărbat misterios, la puțin timp după ce s-a despărțit de tatăl copilului ei

Sore Mihalache (32 de ani) s-a aflat la evenimentul creat de cântăreața Delia, la începutul lunii iunie. Însă, aceasta nu a fost surprinsă nicidecum singură, ci în compania unui bărbat misterios, la puțin timp după ce s-a despărțit de tatăl copilului ei.

Sore Mihalache a participat la evenimentul „ROCKADELIA” care a avut loc la Verde Stop Arena, pe 1 și 2 iunie 2022. Însă, artista nu s-a aflat singură la concert, ci a fost surprinsă în compania unui bărbat misterios.

Recent, cântăreața mărturisea faptul că ea și tatăl copilului ei, Mircea Julean, s-au despărțit, după o relație de opt ani.

“Au fost 8 ani frumoși, care ne-au adus maturizarea și cea mai de preț realizare: pe Erin. De ceva timp, Mircea și cu mine nu mai formăm un cuplu, dar vom forma mereu o familie. Am simțit responsabilitatea de a face această postare, deoarece îmi asum faptul că sunt persoană publică, însă așa cum mi-am expus relația pe internet, cu la fel de multă discreție voi proceda și în acest caz”, a scris Sore Mihalache pe rețelele de socializare.

În anul 2017, artista fusese cerută în căsătorie, dar nunta nu a fost o prioritate la momentul respectiv. Fostul partener al ei este avocat de profesie. A devenit mamă pentru prima dată pe 25 martie 2016. Fiica celor doi se numește Erin.

Vezi și MOTIVUL PENTRU CARE SORE MIHALACHE NU S-A CĂSĂTORIT CU TATĂL FETIȚEI SALE: ”NE-AM CONVINS AMÂNDOI CĂ NE E MAI BINE AȘA”

Sore Mihalache, surprinsă în compania unui bărbat misterios la evenimentul „ROCKADELIA”

Citește și ARE OCHII MAMEI ŞI GURA TATĂLUI! CU CINE SEAMĂNĂ MAI MULT FETIŢA LUI SORE MIHALACHE

Cum a reușit Sore Mihalache să aibă o talie de invidiat

În urmă cu câțiva ani, artista Sore mărturisea cum a reușit să slăbească nu mai puțin de 21 de kilograme. Actrița din „Pariu cu Viața” dezvăluia faptul că, în timpul sarcinii, nu a întâmpinat probleme. La momentul respectiv, cântărea 76 de kilograme.

“Vreau să vă spun că, dacă există ambiție, orice pe lumea asta este posibil. După naștere, acum 3 ani, cântăream 76 de kg. La 2 ani după, 55 kg, și așa mă mențin și acum. Nu trebuie să te înfometezi, nu trebuie să trăiești în sală, trebuie doar să fii determinat, să nu faci exces din nimic, să fii pozitiv și să îți proiectezi scopul. Doar așa îl poți atinge.

Da, nu am mai mâncat de 4-5 ori pe zi, doar de două ori, uneori și o data, din cauza programului, dar nu m-am abținut de la paste, cartofi și dulciuri. Doar le-am consumat moderat. Nu am mers zi de zi la sală, dar am făcut squash, wakeboard, snowboard și am dansat pe scenă, cu voi în fața scenei. Orice e posibil, fețelor! Și, în niciun caz, să nu vă fie rușine de voi și de corpul vostru, indiferent prin ce schimbări trece.❤️”, a scris Sore, atunci, pe Instagram.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Click.ro
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Gandul.ro
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!