Artista Irina Rimes, dezvăluri despre „Te iubesc-ul” neprimit din partea părinților: „Cred că tocmai de asta am…” / „E ca un drog…”

Irina Rimes este invitata lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, care va fi difuzat sâmbătă, 2 iulie, începând cu orele 19.00. Cântăreața își deschide sufletul, iar detalii neștiute din viața de familie sunt scoase la suprafață. Cum a cunoscut Irina Rimes iubirea?

Carențele de afecțiune din copilărie par să își fi pus amprenta asupra Irinei Rimes. Chiar dacă a crescut într-un mediu nedominat de partea sentimentală, cântăreața a încercat și a și reușit să transmită emoție și sensibilitate prin opera pe care o compune și o cântă.

„Dar părinții mei de ce nu fac asta?”

În cadrul interviului, Irina Rimes afirmă că nu și-a văzut părinții sărutându-se, iar, când a văzut alte persoane făcând acest gest, s-a întrebat de ce nu fac și părinții ei același lucru.

„Eu nu i-am văzut vreodată pe mama și pe tata să se ia în brațe și să se sărute pe gură.

Și în momentul când am văzut alți oameni făcând chestia asta, mi s-a părut… m-am supărat!

«Dar părinții mei de ce nu fac asta?»”, a dezvăluit Irina Rimes, în cadrul podcastului realizat de Adrian Artene, pe Youtube.

Irina Rimes, despre viața de acasă, marcată de lipsa „sentimentalismelor”/ (Sursa: Captură video)

(NU RATA: ALTCEVA cu Adrian Artene. Irina Rimes face dezvăluiri neașteptate despre viata din spatele scenei: “Pe mine mă flatează lucrul ăsta, dar până la urmă e ceva trist…”)

„La noi a fost tabu iubirea în familie”

Cu o carieră de succes în industria muzicală, Irina Rimes a reușit să își pună trăirile în versuri, reușind să îi facă și pe ascultători să se regăsească în piesele pe care le interpretează.

Cele mai tari interviuri pot fi văzute, live, pe canalul YouTube „Altceva cu Adrian Artene”. Cei care doresc să se aboneze o pot face AICI.

După cum spune chiar ea, și-a dat seama că iubirea este un lucru firesc, de care oamenii nu pot fi privați, în momentul în care a văzut normalitatea cu care ceilalți tratează acest aspect.

Faptul că a fost nevoită să trăiască lipsită de afecțiunea declarată ar fi făcut-o să devină o fire sensibilă.

„La noi a fost tabu iubirea în familie. Noi am început să ne spunem «te iubesc» în momentul în care am ieșit în lume și am văzut la alți oameni că iubirea e un lucru normal.

E normal să îți spui «te iubesc», ba chiar se cere să spui din când în când «te iubesc». Și noi ne-am educat abia când ne-am civilizat, să spunem așa.

Pentru că părinții mei au lucrat prea mult și au fost prea departe de noi să ne învețe lucrurile astea, nici ei nu le știau. Ei le-au învățat acum, împreună cu noi!”, a continuat Irina Rimes.

Firea sensibilă a Irinei Rimes expusă prin versuri/ (Sursa: Captură video)

„E ca un drog pe care l-am descoperit”

În urmă cu câțiva ani, Irina Rimes a trecut printr-un divorț dureros de Andi Bănică, un artist la fel de cunoscut în Republica Moldova.

De asemenea, poveștile de dragoste dintre artistă și Killa Fonic sau toboșarul Alexandru Badea au fost în atenția publicului. Totuși, chiar dacă a trecut prin separări de partenerii cu care s-ar fi văzut în viitor, Irina reunoaște că lipsa părții afective din partea părinților a făcut-o să iubească frumos și puternic.

„Cred că tocmai de asta am iubit așa de mult și atât de frumos și așa de puternic. Pentru că e ca și cum am descoperit ceva, eu n-am mai văzut asta până acum. E ca un drog pe care l-am descoperit!

E ca și cum ți-ar fi spus cineva «Să nu pui mâna în foc, că o să te arzi!»… Și nu pui, nu pui, dar când ești liber și nu mai e nimeni în jur, bagi degetul și simți căldura.

(VEZI ȘI: Irina Rimes, invitată la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene)

„Nu am văzut îmbrățișări, nu am văzut săruturi”

Cred că așa a fost iubirea pentru mine, eu nu prea am avut… nu că nu ne-au iubit ai noștri, ne-au iubit, dar în felul lor.

Am simțit grija, mare grijă am simțit din partea părinților, dar nu am văzut-o fizic, nu am văzut îmbrățișări, nu am văzut săruturi, n-am auzit «te iubesc-uri», n-am auzit «îmi pare rău-uri», lucrul ăsta nu prea l-am văzut și cred că de asta și eu și fratele meu l-am tot căutat în lume”, a încheiat Irina Rimes.

Cântăreața Irina Rimes este invitata lui Adrian Artene în cadrul podcastul ALTCEVA, care va fi difuzat sâmbătă, 2 iulie, începând cu orele 19.00 / (Sursa: Captură video)

(CITEȘTE ȘI: Prințul Dimitrie Sturdza este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!