Andreea Bănică, pe masa de operație?! Cu ce probleme de sănătate se confruntă artista: ”Îmi este teamă!”

Andreea Bănică, pe masa de operație?! Cu ce probleme de sănătate se confruntă artista: ”Îmi este teamă!”

Andreea Bănică a vorbit întotdeauna deschis despre viaţa sa personală. Fie că a fost vorba despre lucruri frumoase sau mai puţin plăcute, artista nu s-a ascuns de fanii săi. În cadrul unui interviu recent, cântăreaţa a făcut declaraţii despre problemele de sănătate cu care se confruntă. Pentru că este vorba despre o afecţiune mai veche, frumoasa blondină este nevoită să se opereze. 

În urma unor investigaţii, Andreea Bînică a primit veşti proaste din partea medicilor în ceea ce priveşte starea sa de sănătate. De câţiva ani artista se confruntă cu diastază abdominală, iar intervenția chirurgicală ar fi singura soluție pentru a scăpa de această problemă.

Cu toate acestea, cântăreaţa a mărturisit că preferă să aibă o mică burtă pentru că îi este frică să se opereze. Blondina se gândeşte că ar putea să apară complicaţii în urma unei intervenţii chirurgicale.

“Am o diastază abdominală cu care mă lupt de foarte mulți ani, cu siguranță ea nu se mai retrage, probabil că, dacă aș fi știut asta la prima naștere, aș fi făcut niște exerciții în sensul acesta, se face kinetoterapie, însă au trecut foarte mulți ani de când am născut-o pe Sofia, am născut și a doua oară, deci nu se mai poate rezolva decât cu operație.

CITEŞTE ŞI: ANDREEA BĂNICĂ, VACANȚĂ DE COȘMAR ALĂTURI DE FAMILIE: „L-AM PIERDUT ÎN HOTEL, ÎN VACANȚĂ”

Nu sunt pregătită, pentru că mie îmi e frică de tot ce înseamnă operație și cred că sunt bine așa, slavă Domnului, fac sport. M-am obișnuit cu ea, e o mică burtă pe care o văd eu mai mult, mă deranjează uneori, însă nu sunt adepta operațiilor, să mă operez atât de repede cum fac toate fetele.

Îmi este teamă de ce s-ar putea întâmpla în urma unei astfel de operații, anestezie, am doi copii acasă, vreau să îi cresc și nu vreau să am ceva probleme ulterior: infecții, mă gândesc la orice. Așa am fost eu tot timpul cu o teamă din asta foarte mare.”, a declarat cântăreața pentru VIVA.

Andreea Bănică se confruntă cu probleme de sănătate

Andreea Bănică despre a treia sarcină

Blondina a explicat că dacă ar mai fi fost la vârsta de 25 sau 26 de ani, cu siguranță ar mai fi făcut un copil, asta pentru că îşi doreşte o familie numeroasă. Totodată vedeta a mărturisit că acum nu mai este cazul să se gândească la o altă sarcină, ci îşi doreşte să se ocupe cu multă atenţie de cei doi copii pe care îi are deja.

„Dacă aș mai fi avut 25 de ani sau 26 de ani, cu siguranță aș mai fi făcut un copil, pentru că mi-aș fi dorit trei copii. Am depășit această vârstă, chiar și 30 de ani am depășit, chiar și 40 de ani am depășit și atunci nu mai este cazul de un alt copil în viața noastră.

Vreau să ne ocupăm foarte bine și să fim cât mai aproape de copiii noștri, de cei pe care îi avem, și să nu simtă lipsa noastră mai niciodată, deși este destul de greu, dar încercăm”, a declarat Andreea Bănică pe rețelele de socializare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!