Ți se sfâșie sufletul! Imaginile postate de Mădălina Crețan, soția lui Nosfe, la aproape 2 luni de la moartea artistului

Ce va face Mădălina Crețan în memoria lui Nosfe? Foto: Arhivă Cancan

Îi păstrează amintirea vie! Mădălina Crețan, soția lui Nosfe, a postat mai multe amintiri, pe rețelele de socializare, în care apare alături de artist și fiica lor, Iris. Nosfe s-a stins din viață în data de 16 octombrie 2022.

Au trecut aproape două luni de la moartea artistului Nosfe. Cântărețul s-a stins din viață pe 16 octombrie 2022, la 37 de ani, la scurt timp după ce a luat parte la un eveniment. Cântărețul a suferit un infarct, potrivit raportului medico-legal. Soția lui, Mădălina Crețan, îi păstrează, în continuarea, amintirea vie prin imaginile pe care le postează pe rețelele de socializare. „Tzigă”, așa cum o alinta artistul, a postat imagini cu Nosfe și fiica lor, Iris.

„Ador că îi păstrezi amintirea vie, ca și cum nu ar fi plecat niciodată, fizic, dintre noi, căci sufletește va rămâne mereu. Vă iubesc Mădă, unchiule Benz, Iris❤️”, „Ești o femeie foarte bună, s-a văzut! Dumnezeu să îți binecuvânteze casa”, sunt câteva dintre mesajele primite de Mădălina Crețan la o imagine postată pe internet.

Vezi și DESERTUL PREFERAT AL LUI NOSFE. MĂDĂLINA CREȚAN, SOȚIA REGRETATULUI ARTIST, A FĂCUT PUBLICĂ REȚETA

Nosfe și fiica lui, Iris. Sursă: Instagram

Citește și IRIS, FIICA LUI NOSFE, MESAJ SFÂȘIETOR ÎN AMINTIREA TATĂLUI SĂU. INTERNAUȚILOR LE-AU DAT INSTANT LACRIMILE

Nosfe și soția lui au participat la „Chefi la Cuțite”

Mădălina Crețan s-a bucurat foarte mult de experiența de care a avut parte la „Chefi la Cuțite”, alături de Nosfe.

”Am iubit și prețuit această poză și experiență @chefilacutite incredibil de mult atunci! Acum, sunt recunoscătoare că în 9 ani am reușit să trăiesc sute de astfel de povești frumoase, că am reușit să simt iubirea în varianta ei absolută și că am fost binecuvântată cu o bucată din Rai care mi-a dăruit o altă bucățică de Rai! Mulțumesc baby @nosfezilla pentru că din iubirea ta mare pentru viață, pentru oameni și pentru artă reușești în continuare să pui atât de multe sentimente pure și calde în sufletele noastre și că în continuare reușești să scoți la suprafață ce e mai bun în oameni! 🙏🙏🙏❤️❤️❤️”, este unul dintre mesajele postate de Mădălina Crețan pe Instagram, în dreptul imaginii cu cei doi la „Chefi la Cuțite”.

Nosfe și Mădălina Crețan, în perioada în care au participat în show-ul culinar de la Antena 1. Sursă: Instagram

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!