Decizia luată de Adela Popescu, după ce a părăsit echipa Vorbește Lumea de la Pro TV: „Am început deja niște discuții”

Decizia luată de Adela Popescu, după ce a părăsit echipa Vorbește Lumea de la Pro TV: „Am început deja niște discuții”
Radu Vâlcan și Adela Popescu / sursă foto: social media

Adela Popescu nu se mai află, de ceva timp, pe micile ecrane. Soția lui Radu Vâlcan a părăsit echipa Vorbește Lumea de la Pro TV. Acum, se dedică familiei, petrece timp cu cei dragi și, mărturisește ea, are în plan câteva proiecte. Iată detaliile mai jos, în articol.

Adela Popescu a părăsit echipa Vorbește Lumea de la Pro TV. Soția lui Radu Vâlcan și-a dorit să petreacă mai mult timp cu familia. De altfel, în locul blondinei se află, acum, Lili Sandu. Pentru că șefii din Pache Protopopescu au fost mulțumiți de prestația vedetei, au decis să o păstreze și în acest sezon.

Soția lui Radu Vâlcan a mărturisit, în cadrul unui interviu, faptul că a avut nevoie de o pauză și să se dedice familiei. De altfel, la momentul actul poartă discuții referitoare la noi proiecte.

„Nici nu vreau să fac vreo pauză lungă. Eu sunt fericită. Am fost la «Vorbește Lumea» și m-am simțit foarte bine. Chiar m-a sunat mama să mă întrebe cum m-am simțit și i-am zis că foarte bine. Pentru că eu sunt ca peștele în apă, adică mă simt bine, nu am emoții, nu sunt stresată. Dar am nevoie de timp, am avut nevoie de el. Acum am început deja niște discuții pentru niște noi proiecte și sunt cu toată inima spre a le face și a găsit ceva care mi se potrivește. Adică nu ne retragem la țară. Încă nu ne pensionăm”, a spus Adela Popescu.

Vezi și ADELA POPESCU, DEZVĂLUIRI DIN AȘTERNUTURI! VEDETA A VORBIT DESPRE MOMENTELE DE AMOR ÎMPĂRTĂȘITE CU RADU VÂLCAN: „E ADRENALINĂ”

Adela Popescu / Foto: Instagram

Vezi și RUȘINEA TRĂITĂ DE ADELA POPESCU ÎN ACEASTĂ VARĂ: „AM AFLAT DE CE AM NEVOIE”. CE NEMULȚUMIRE A APĂRUT ÎN VIAȚA ACTRIȚEI

Adela Popescu o să apară într-un lungmetraj

De altfel, este parte a unui lungmetraj, și anume „Retreat Vama Veche”, iar pelicula va fi lansată abia anul următor. Este vorba despre o comedie romantică urbană, în regia lui Petre Năstase. Adela Popescu va interpreta rolul Corinei. Alături de ea joacă și Răzvan Fodor (rolul lui Victor), Laura Cosoi (rolul Danei), Ada Condeescu (rolul Evei) și Roxana Condurache (o interpretează pe Vivi).

„Eu aș fi zis că nu mai vreau să joc deloc în general că am jucat mult și am înțeles, hai să ne vedem de treabă. A venit propunerea lui Petre Năstase pe care am acceptat-o fără să clipesc pentru că mi-a plăcut super mult sinopsis-ul. Și după ce am jucat și am redescoperit cât de mult îmi place, nu mai zic niciodată, niciodată. Acum om vedea”, a mai spus soția lui Radu Vâlcan, pentru Ego.ro.

Sursă foto: social media

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
Click.ro
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!