E mai tare ca Iohannis! Gestul uluitor pe care l-a făcut Alexandra, soția miliardarului Daniel Dines! CANCAN.RO are imaginile

Alexandra Dines, soția miliardarului român Daniel Dines, îi va lăsa mască pe cititorii CANCAN.RO: a făcut un gest care-l va face invidios chiar și pe Klaus Iohannis! S-a întâmplat chiar în mijlocului drumului, imediat ce a coborât din mașină. Șoferul a ”remediat”. Noi am surprins totul, iar imaginile pe care vi le prezentăm sunt de neratat. Nu mai pierdeți timpul și dați curs invitației pe care v-o fac, ”nerăbdătoare”, galeria foto și filmulețul video. Totul, în exclusivitate!

Daniel Dines și-a făcut apariția în urmă cu două zile pe terenul de tenis al Academiei lui Victor Hănescu (Vezi AICI detaliile). De altfel, locul lui preferat, acolo unde virează, anual, un sfert de milion de euro. Și-a etalat calitățile, le are afaceristul, ce mai, dar astăzi ne ”concentrăm” pe jumătatea lui: soția Alexandra! Să ne amintim, înainte, de gestul lui Iohannis, chiar pe tărâm francez.

Alexandra Dines, soția miliardarului Daniel Dines, pleacă fără să închidă potiera

Soția lui Dines l-a surclasat pe Iohannis

Incidentul de protocol avea să-l scoată în evidență. Înainte de a urca în limuzina prezidenţială, şeful statului și-a dat paltonul jos și a așteptat să i-l preia cineva din Serviciul de Pază și Protecție. Nu s-a întâmplat, așa că Iohannis i-a surprins pe toți printr-o singură mișcare: l-a aruncat pe capota mașinii! Cineva din delegația României l-a ”recoltat” imediat.

(CITEȘTE ȘI: ȘI-A LUAT AVION DE 60 MIL. $ ȘI IAHT DE 8 MIL. $! EL E ROMÂNUL CARE SFIDEAZĂ CRIZA FINANCIARĂ! ACȚIUNILE I-AU SCĂZUT CU 75 %, DAR…)

Eiiii, Alexandra Dineș avea să-l depășească pe președinte! Cu o altă schemă, în trafic a ”jucat-o”. Povestea curge liniștit… Soția miliardarului care a înființat UiPath a ieșit din vila din Dorobanți, iar ținta era, undeva, în Floreasca. Acolo trebuia să rezolve rapid ceva. Cineva i-a deschis larg poarta casei, ea a ”țâșnit” către mașina în care șoferul o aștepta deja. Accelerația s-a mișcat, iar în scurt timp au ajuns la destinație.

Și fix în drum, CANCAN.RO a surprins momentul în care Alexandra îl ”driblează” pe Iohannis! A coborât din mașină și a dispărut, lăsând larg portiera deschisă. Fix în mijlocul străzii! Șoferul a fost pe post de ”membru al delegației lui Iohannis”. A sărit rapid din scaun, a ocolit mașina și a trântit portiera!

Alexandra Dines tocmai a ieșit din vila din Dorobanți

Cine este Alexandra Dineș, soția miliardarului fondator al UiPath

Alexandra Dineș este licențiată în design şi arte aplicate a Universitatea Tibiscus din Timişoara. De mai bine de 10 ani, se ocupă de activitatea de freelancing în domeniul graphic design. A lucrat în acest domeniu pentru companiile Deskover, UiPath şi Honeywell.

(NU RATA: FABULOASA POVESTE A CELUI MAI BOGAT ROMÂN. DANIEL DINES A ”BIFAT” 3 DIVORȚURI ÎN ULTIMII 6 ANI!)

Este preşedintele boardului UiPath Foundation.

„Dintotdeauna, motivaţia mea a fost aceea de a participa activ la bunăstarea și creşterea societăţii româneşti. Am avut intenţia de a construi şcoli şi spitale, de a creşte nivelul educaţional din România. Orice organizaţie care vrea să ajute este curajoasă deoarece operează într-un sistem legal care se autosabotează”, declara Alexandra Dineș.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!