Își tunează brățara de protecție cu Swarovski și safire! Așa ceva mai rar vezi! Ce i-a trecut prin cap lui Alex Dobrescu, în plin scandal cu Cristina Cioran

Obligat să poarte timp de zece luni un sistem de supraveghere, după ce Cristina Cioran l-a acuzat de acte de violență, Alex Dobrescu și-a propus să facă o mică afacere pe această temă. El spune că acea brățară ce i-a fost pusă la picior nu-l deranjează sub nicio formă. Din contră, chiar ar vrea să lanseze o nouă modă. Mai precis, o colecție de încălțări și șosete pentru toți cei împotriva cărora s-a emis un astfel de ordin de protecție. CANCAN.RO are toate amănuntele.

Cristina Cioran a câștigat apelul făcut, privind prelungirea ordinului de restricție împotriva lui Alex Dobrescu. Potrivit sentinței judecătorești emisă pe data de 23 aprilie, tatăl fiicei sale are interzis ca, timp de zece luni, să se apropie mai mult de o sută de metri de fosta iubită, precum și de fiica sa și de locuința acestora. Totodată, el nu are voie să ia legătura cu aceasta sub nicio formă.

Alexandru Dobrescu și Cristina Cioran au ajuns la cuțite

Mai mult, el a fost obligat de instanță să poarte în toată această perioadă un sistem de supraveghere, în timp ce actriței i s-a dat un telefon pentru ca organele legii să fie anunțate în cazul în care fostul partener nu respectă ordinul.

„O să o împodobesc cu Swarovski și safire”

Acuzat de acte de violență de vedeta TV, după ce vecinii au chemat poliția din cauza scandalului ce izbusnise între cei doi, Alex Dobrescu spune, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, că nu este deranjat sub nicio formă de brațara pe care o are la picior. Mai mult, el vrea să lanseze o nouă modă.

„O să scot o colecție de încălțări și șosete pentru toți cei care au o astfel de brățară. O să o împodobesc cu Swarovski și safire. O tunez”, a declarat acesta în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

În trecut, Alex Dobrescu a mai avut o afacere cu articole vestimentare, de care s-a ocupat împreună cu Cristina Cioran. Mai precis, două magazine de haine, aflate în buricul capitalei, la care însă au renunțat după ce cuplul și-a anunțat despărțirea.

Citește și: SCANDAL MONSTRU ÎN SHOWBIZ! ALEX DOBRESCU A FOST RIDICAT DE POLIŢIE DIN CASA CRISTINEI CIORAN. CE ÎI FĂCUSE, DE FAPT, PREZENTATOAREA TV

Îl vreau cât mai departe de mine și de Ema până își revine”

În același timp, Alex Dobrescu este convins însă de faptul că fosta sa parteneră va renunța la ordinul de protecție, întrucât aceasta nu va avea resurse financiare să se întrețină și să crească singură fetița pe care o au împreună. Cristina Cioran l-a contrazis, precizând în exclusivitate pentru CANCAN.RO că intenționează chiar ca împreună cu echipa sa de avocați să înceapă demersurile pentru ca Ema să-i fie încredințată definitiv:

„Nu voi retrage ordinul pentru că este singura modalitate de a ne proteja în momentul de față. Îl vreau cât mai departe de mine și de Ema până își revine și se curăță de substanțe. Tot ceea ce-mi doresc este ca fetița să fie în siguranță. Echipa mea de avocați va face toate demersurile și vom începe și procedura de încredințare definitivă a fetiței. Bineînțeles că aș fi dorit ca Ema să fie crescută și de mamă și de tată. Dar dacă se va face om, va putea intra în viața ei. Nu voi îngrădi niciodată așa ceva.”

Citește și: CRISTINA CIORAN ȘI ALEX DOBRESCU S-AU DAT ÎN SPECTACOL ȘI ÎN FAȚA MAGISTRAȚILOR. „I-A DAT PUMNI ŞI A DAT-O AFARĂ DIN CASĂ”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Andreea Bălan, apariție irezistibilă pe plajele din Cefalonia! Soția lui Victor Cornea și-a expus formele în costum de baie
Prosport.ro
Andreea Bălan, apariție irezistibilă pe plajele din Cefalonia! Soția lui Victor Cornea și-a expus formele în costum de baie
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Primire VIP pentru Florian Munteanu! Actorul român vestit la Hollywood a fost dus la mare cu elicopterul
Click.ro
Primire VIP pentru Florian Munteanu! Actorul român vestit la Hollywood a fost dus la mare cu elicopterul
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Kaufland are o sonerie video Wi-Fi la preț bun. Ce alte produse interesante mai sunt în ofertă la finalul verii
go4it.ro
Kaufland are o sonerie video Wi-Fi la preț bun. Ce alte produse interesante mai sunt în ofertă la finalul verii
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Ciprian Ciucu taie stimulente pe linie, în București. Ajutorul pentru adulții cu handicap, de 500 lei, se suspendă. Voucherele Materna, de 2.000 de lei, nu se mai acordă. Stimulentul pentru nou-născut, de 2.000 lei, doar pentru cazuri sociale, iar cel pentru copiii cu handicap, de 1000 de lei, se modifică. De când intră în vigoare decizia
Gandul.ro