Naomi s-a întors din Anglia și… Fosta lui Ristei a ”intrat” peste el!

Naomi și Florin Ristei au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de artiști din showbiz până la finalul anului trecut, când când Naomi Hedman a șters de pe toate rețelele de socializare pozele cu fostul iubit. Ca să scurtăm povestea: după separare, fotomodelul s-a mutat din țară, iar artistul și-a văzut de ale lui. Acum însă, aceasta s-a reîntors în România, iar CANCAN.RO a aflat cu ce se ocupă de când a rămas singură. Nu, nu cu muzica, ci s-a reorientat puțintel!

Naomi și Florin Ristei s-au cuplat în anul 2021, după ce s-au cunoscut în cadrul emisiunii „X Factor” de la Antena 1, unde el era jurat de ceva timp, iar ea era concurentă. Timp de aproape patru ani, cei doi păreau că rezonează de minune. Ba chiar în 2020 s-au și logodit. Din păcate, deși fanii acestora sperau să îi vadă în fața altarului, lucrurile s-au întâmplat exact invers, din nefericire. La finalul anului trecut, Naomi a șters toate postările cu Florin de pe conturile ei de socializare.

Ulterior, cei doi au confirmat despărțirea. Naomi s-a mutat înapoi în Marea Britanie pentru a-și continua cariera muzicală și cea de fotomodel, iar Ristei și-a văzut de treburile sale. Acum însă, ghiciți ce! Cântăreața s-a reîntors în România, iar CANCAN.RO a aflat și motivul întoarcerii surpriză!

Naomi și Ristei au rupt logodna în urmă cu câteva luni. (SURSA FOTO: INSTAGRAM.COM)

(NU RATA: BOMBĂ ÎN SHOWBIZ! A REVENIT, ÎN SECRET, ÎN ROMÂNIA ȘI… NAOMI S-A ÎNTORS LÂNGĂ FLORIN RISTEI!)

Naomi s-a întors și s-a reprofilat

Naomi a revenit, pentru că va fi reporter în backstage, la Beach, Please! Astfel, fosta lui Florin Ristei va realiza interviuri cu toți artiștii internaționali pe care Selly și echipa sa i-au adus anul acesta pe litoralul românesc.

Printre artiștii cu care Naomi va sta de vorbă se numără Travis Scott, Anitta, Wiz Khalifa, Nle Choppa, 6ix9ine, Gucci Mane, Lil Pump și French Montana. Deși nu are experiență ca reporter, căci de meserie este fotomodel și cântăreță, suntem siguri că fosta lui Ristei se va descurca de minune, așa că-i ținem pumnii!

Naomi, fosta lui Florin Ristei, reporter la Beach, Please! (SURSA FOTO: INSTAGRAM.COM)

(VEZI ȘI: NAOMI HEDMAN, REPROȘURI SUBTILE LA ADRESA LUI FLORIN RISTEI?! MESAJUL POSTAT DE ARTISTĂ PE REȚELELE DE SOCIALIZARE I-A LĂSAT MASCĂ PE INTERNAUȚI)

10 milioane de euro pentru 2025

În plus, Selly și organizatorii au anunțat că se pun deja în vânzare biletele pentru ediția din 2025, unde costurile vor ajunge la 10 milioane de euro, cu 30% mai mult decât în ediția prezenta! Deși artiștii pentru anul viitor nu au fost anunțați încă, se pare că toate costurile au fost deja calculate și se ridică la suma menționată.

„Suntem extrem de entuziasmați să deschidem vânzările pentru ediția din 2025, la un preț atât de avantajos! Ne dorim să oferim oamenilor oportunitate unică de a-și asigura locul, la unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale anului, la un preț accesibil, pentru că cererea din acest an a fost imensă și știm că nu toți cei care și-au dorit au și putut să ajungă aici, zilele acestea”, spune Selly, co-fondator al festivalului

Cu doar 399 de lei, fanii pot să-și asigure accesul general pentru toate cele cinci zile de distracție maximă, între 9 și 13 iulie 2025, la Costinești. Biletele sunt disponibile începând de vineri, 12 iulie.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!