Cât de săracă a fost Andreea Berecleanu, în copilărie: „Mama punea un pui pe masă și…”

Andreea Berecleanu, despre perioada copilăriei. Foto: Instagram / Andreea Berecleanu

Puțini știu cât de săracă a fost Andreea Berecleanu în perioada copilăriei. Chiar dacă nu avea un trai lipsit de griji, prezentatoarea își amintește cu drag de momentele respective. Cum arătau mesele în familie?

Andreea Berecleanu se poate considera o femeie împlinită. Vedeta a muncit mult pentru a se bucura de succes, însă viața ei nu a fost așa întotdeauna. Prezentatoarea a vorbit recent despre perioada copilăriei și a făcut câteva dezvăluiri interesante în acest sens.

Începem prin a spune că Andreea Berecleanu a mărturisit că familia ei a făcut numeroase sacrificii. Vedeta nu poate uita imaginea puiului de pe masă din care mâncau cu toții.

„Părinții noștri au trăit alte momente. Lor le era greu. Noi nu am simțit asta pentru că făceau într-un fel în care noi să ne simțim, dar îmi aduc aminte că, la un moment dat, mama punea un pui pe masă și am luat oasele încă o dată și încă o dată, încă o dată. Își aduce aminte și mama de chestia asta. Eu nu eram o gurmandă, mâncam foarte puțin, dar ei se sacrificau. Era după 85 când devenise extrem de dur”, a spus Andreea Berecleanu, în cadrul podcastului Banc Show cu Andrei Duban.

Citește și: Andreea Berecleanu a luat foc, după ce Andreea Esca a spus la TV că n-are umor. Ce a putut să spună despre știrista de la Pro TV: „Mi s-ar părea lipsit de eleganță și…”

Ce făcea mama Andreei Berecleanu când vedeta era răcită

Mama Andreei Berecleanu folosea remedii naturale atunci când prezentatoarea era răcită. Vedeta își amintește cum femeia care i-a dat viață o punea să bea ceai cu ceapă. Cu atât mai mult, nu poate uita perioada în care primea banane verzi și pentru a se coace le punea în hârtie de ziar.

„Când puiul se termina, mai făcea niște macaroane cu brânză. Țin minte cât de bune erau și cu zahăr caramelizat. Când eram răciți, ne obliga cu ceaiul acela de ceapă îngrozitor. Coji de nucă, nucă, dar nu avem încotro. Albastru de metil. Punem bananele în hârtie de ziar să se coacă, pentru că le primeam verzi”, a adăugat Andreea Berecleanu.

Citește și: Fiica Andreei Berecleanu, Eva, provocatoare în costum de baie. Cât de incitant a putut poza în mașină FOTO

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anisia Gafton a devenit mamă! Primele declarații emoționante după naștere: „Cel mai frumos sentiment din lume!”
Click.ro
Anisia Gafton a devenit mamă! Primele declarații emoționante după naștere: „Cel mai frumos sentiment din lume!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!