Urmează să devină tătic pentru a doua oară, dar… Luis Gabriel s-a anturat cu trei tipese în Dubai, iar finalul i-a pus capac!

Haziran și Luis Gabriel, proiecte noi

Luis Gabriel este fără doar şi poate unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi din România, iar odată cu succesul şi programul i s-a aglomerat. În urmă cu doar câteva săptămâni, artistul a onorat invitaţia lui Alex Bodi şi a întreţinut atmosfera la restaurantul pe care afaceristul l-a deschis împreună cu Necati Arabaci și Beinur Nuredin în Dubai. Iar cum după muncă vine şi răsplata, a avut parte de puţină relaxare dacă tot a ajuns în Emiratele Arabe. CANCAN.RO a surprins imagini exclusive cu logodnicul lui Haziran care a fost prins la mijloc într-o situaţie din care nu prea a avut scăpare. Toată povestea poate fi descoperită în rândurile de mai jos!

Cântărețul este căsătorit, are deja un copil și urmează să devină din nou tată, partenera lui fiind însărcinată. Cu toate astea, în timp ce Haziran traversează o perioadă delicată, Luis Gabriel este nevoit să muncească. Şi o face cu multă dedicare de fiecare dată! Deşi pleacă destul de mult de acasă, artistul ştie că îşi lasă cea mai de preţ comoară pe mâini bune. Iar aici ne referim la fiul său care îi aduce alinare frumoasei blondine.

După cum povesteam la început, cântăreţul a făcut un spectacol memorabil în Dubai, dar înainte de plecarea în România s-a relaxat puţin. CANCAN.RO l-a surprins pe artist la renumitul restaurant Reef and Beef în compania unor domnişoare.

Luis Gabriel, cu trei tipe în Dubai / (Sursa: CANCAN.RO)

(NU RATA: Luis Gabriel, chef de pomină la împlinirea vârstei de 26 de ani! Artistul a dezvăluit, pentru CANCAN.RO, care este cea mai mare dorință: „Vreau să-i fac soției…”)

Luis Gabriel, îmbrățișări și pupici în Dubai cu trei tipese

Mâncarea bună și băuturile fine au venit unele după altele la masa întreținută de cântăreț. Cele trei femei erau cu gurile până la urechi, semn că Luis Gabriel știe cum să creeze o atmosferă care să binedispună pe toată lumea. Fetele, tinerele toate, erau țiplă, lucru care se poate vedea și-n imaginile surprinse de CANCAN.RO. N-aveau nici măcar un fir de păr deranjat, ținutele erau din cale-afară de frumoase, iar despre ele… nici nu mai vorbim! Picioare lungi, fețe perfecte, forme de invidiat!

Atmosfera a fost una destul de degajată, discuţiile au curs, dar ce au vorbit, a rămas între ei. Cert este că Haziran a fost cu siguranţă informată. Asta pentru că, după cum bine se ştie, relaţia celor doi este transparentă şi bazată 100% pe încredere.

La final, artistul s-a scuzat politicos pentru că urma să plece, şi-a luat rămas bun, le-a pupat şi îmbrăţişat pe fiecare, semn că îl leagă o relaţie strânsă de prietenie cu respectivele domnişoare.

Cântărețul le-a aplicat câte un sărut pe obraz fiecăreia dintre femei / (Sursa: CANCAN.RO)

(VEZI ȘI: Când va naște Haziran al doilea ei copil cu Luis Gabriel. Ce probleme de sănătate specifice are)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!