Legendarul regizor de film Francis Ford Coppola, în vârstă de 86 de ani, a fost spitalizat după ce a suferit o criză de bătăi neregulate ale inimii, pe când se afla în Italia.
Regizorul celebrului film „Nașul” ar fi suferit de o aritmie cardiacă ușoară și a fost pus sub observație, conform PAGE SIX.
El a mers la spital pentru o operație la inimă, pentru care era deja programat dinainte, dar după ce a ajuns, medicii au descoperit că suferea de aritmie.
„Domnul Coppola a mers la o procedură programată cu aclamatul doctor Andrea Natale, medicul său de peste 30 de ani, și acum se odihnește bine”, a declarat o sursă.
„Totul este bine și el apreciază îngrijorarea tuturor.”
Reprezentanții regizorului de film nu au oferit comentarii despre starea acestuia.

Legendarul cineast se afla în Italia pentru o proiecție a filmului său dramatic SF din 2024, „Megalopolis”, la Festivalul de Film Magna Graecia, potrivit agenției italiene de știri Ansa.
Vorbind în fața mulțimii de participanți la eveniment, Coppola a spus:
„Tinerii îmi spun că lumea este un dezastru, dar eu le spun că nu există nicio problemă pe care umanitatea să nu o poată rezolva”.
„Trebuie să construim un viitor nou și să o facem împreună de dragul copiilor noștri. Și în această seară, facem un salt în viitor”, a adăugat Coppola.
Presa a relatat că legendarul cineast se afla în străinătate în căutarea unor locații pentru următorul său film.
Înainte de călătoria în Italia, regizorul și producătorul de film fusese la Palatul Artelor Frumoase din San Francisco, pe 1 august, pentru o altă proiecție a filmului „Megalopolis”.
Filmul, cu Aubrey Plaza și Adam Driver în rolurile principale, a primit numeroase reacții negative. De exemplu, criticul publicației Deadline a descris filmul ca fiind „un dezastru”.
Cu toate acestea, filmul, pe care Coppola a cheltuit 120 de milioane de dolari din fondurile sale personale, i-a adus regizorului o ovație în picioare de zece minute din partea publicului de la Festivalul de Film de la Cannes 2024.
„Nu-mi pasă, nu mi-a păsat niciodată de bani”, a spus el la acea vreme. „În cele din urmă, sunt atât de mulți oameni care, pe patul de moarte, spun: „Mi-aș fi dorit să fi făcut asta, mi-aș fi dorit să fi făcut astalaltă”.
„Dar când voi muri, eu voi spune: „Am apucat să fac asta. Am avut ocazia să o văd pe fiica mea Sofia câștigând un Oscar, și am ajuns să fac vin, și am putut face toate filmele pe care am vrut să le fac. Și voi fi atât de ocupat să mă gândesc la ce am apucat să fac încât nu voi observa când am murit”, a adăugat Coppola.
În timpul filmărilor la „Megalopolis”, Coppola a fost acuzat de comportament neprofesionist pe platoul de filmări.
Printre altele, a fost acuzat că ar fi sărutat mai multe figurante topless, ceea ce el a negat. Cu toate acestea, până la urmă el a recunoscut că a sărutat o figurantă, dar pe obraz.
(Citește și: Din ce trăiește acum celebra Sharon Stone. Câștigă mai bine decât atunci când juca în filme celebre)