Gabriela Lucuțar spune cât a plătit statul pentru sicriul lui Ion Iliescu. Suma e uriașă

Gabriela Lucuțar spune cât a plătit statul pentru sicriul lui Ion Iliescu

Ion Iliescu este condus pe ultimul drum astăzi, 7 august. Acesta o să fie înmormântat cu onoruri și își va dormi somnul de veci în Cimitirul Ghencea 3 din Capitală. Gabriela Lucuțar, cunoscuta patroană de pompe funebre care s-a ocupat de funeraliile Mioarei Roman, Ionela Prodan sau de cele ale lui Silviu Prigoană, a analizat înmormântarea fostului președinte. Aceasta a dezvăluit cât costă sicriul din lemn în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu.

Potrivit ultimelor buletine medicale emise de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, starea de sănătate a lui Ion Iliescu era critică. Internat din luna iunie, acesta fusese diagnosticat cu cancer pulmonar, iar în ultimele săptămâni medicii nu mai aveau speranțe. Marți, fostul președinte și-a dat ultima suflare. Iar astăzi, 7 august, este condus pe ultimul drum.

Gabriela Lucuțar spune cât a plătit statul pentru sicriul lui Ion Iliescu

Ion Iliescu o să fie înmormântat joi, 7 august, în aceeași zi în care Guvernul a declart zi de doliu național. Este primul fost președinte pentru care sunt organizate funeralii de stat. Potrivit legii, funeraliile de stat sunt ceremonii oficiale organizate de Guvern în cazul decesului Preşedintelui României şi al foştilor şefi de stat ai României și includ onoruri militare.

Se estimează că statul ar fi cheltuit peste 300 de mii de euro în total pentru înmormântarea lui Ion Iliescu. De asemenea, Gabriela Lucuțar a vorbit despre sicriul în care a fost depus trupul fostului președinte. Cu un ochi format și atent, aceasta a analizat totul și a dat verdictul. Se pare că prețul pentru sicriu poate ajunge până la 5.000 de euro.

„Este un sicriu cu denumirea Lincoln, culoare mahon, la cumpărare poate ajunge până la 5.000 de euro, depinde de lemnul din care este făcut și de detaliile din interior. E lemn masiv, cherry patina culoare”, a declarat Gabriela Lucuțar, potrivit click.ro.

Înmormântarea lui Ion Iliescu

Înmormântarea fostului președinte al României are loc astăzi, 7 august, după un program bine stabilit. Participanții la înmormântare vor sosi până la ora 10:00 la Cotroceni, atunci când va începe un scurt moment religios.

Apoi urmează ceremonia Gărzii la catafalc și momentul de reculegere. Sicriul va fi purtat spre ieșirea din Palat, se va trage clopotul la biserica de la Cotroceni, va urma oficierea slujbei religioase, iar la 11:35, cortegiul va pleca spre cimitirul Ghencea, unde Ion Iliescu va fi înmormântat doar în prezenta familiei și a apropiaților.

Ion Iliescu, pe ultimul drum! CANCAN.RO face radiografia evenimentelor, după ce fostul președinte al României a murit! Detalii despre ceremonia de înhumare

Cum au murit cei 3 frați ai lui Ion Iliescu. Fostul președinte povestea tragediile cu lacrimi în ochi

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă