Ce sunt „Stâlpii Creației”, de fapt. Imaginile surprinse de NASA pot schimba tot ce știm despre facerea Lumii

Ce sunt "Stâlpii Creației", de fapt. Imaginile surprinse de NASA pot schimba tot ce știm despre facerea Lumii
O nouă imagine cu Stâlpii Creației! Sursa foto: NASA

Puțini s-au întrebat ce sunt „Stâlpii Creației”, de fapt! Din ce sunt formați? NASA a surprins imagini care pot schimba tot ce știm despre facerea Lumii! Telescopul James Webb a oferit detalii care nu au mai fost observate până acum!

Telescopul spațial James Webb a capturat cea mai clară și detaliată imagine de până acum a structurii cosmice cunoscute drept Stâlpii Creației, o regiune impresionantă din Nebuloasa Vulturul, aflată la aproximativ 6.500 de ani-lumină distanță de planeta noastră. Aceasta zonă este alcătuită din nori impunători de gaze și praf cosmic, unde se desfășoară activ procese de formare a stelelor.

Aceștia au o întindere de 5-6 ani lumină, cu stâlpul principal de aproximativ 4 ani lumină și 1 an lumină lățime. Stâlpii Creației se întind pe o regiune de mii de ori mai mare decât întregul nostru sistem solar.

Imaginea surprinde cele trei coloane masive – de unde provine și numele de Stâlpii Creației (Pillars of Creation) – formate din praf și gaze interstelare. Grație instrumentelor performante ale telescopului James Webb, care operează în spectrul apropiat infraroșu, aceste coloane apar acum ca fiind aproape transparente, dezvăluind detalii care nu au mai fost observate până acum.

Se evidențiază diferențele dintre vechea imagine realizată de telescopul Hubble, care arăta coloane ca structuri opace, și noua fotografie surprinsă de James Webb, care pătrunde în adâncimea lor, oferind o perspectivă complet nouă.

Aceasta este noua imagine cu Stâlpii Creației! Sursa foto: NASA

Cum le este de ajutor imaginea cercetătorilor

Această imagine inovatoare le va permite cercetătorilor să-și ajusteze modelele privind nașterea stelelor, identificând cu precizie mult mai mare stelele tinere și cantitățile de gaze și praf din această regiune. Astfel, oamenii de știință vor putea înțelege mai bine modul în care se formează stelele, după cum explică NASA.

Nu putem să nu aducem în discuție faptul că pentru cei interesați, imaginea la rezoluție maximă este disponibilă pentru descărcare pe site-ul oficial al telescopului James Webb.

Numele „Stâlpii Creației”, folosit de oamenii de știință, provine dintr-o tradiție veche, plină de simbolism. În antichitate, stâlpii erau considerați elemente esențiale care susțineau templele Greciei și Romei, iar ideea lor a fost extinsă pentru a reprezenta temeliile lumii.

În tradiția creștină, această metaforă este legată de forța divină care ține lumea unită. Pastorul Charles Haddon Spurgeon, în predica sa din 1857 „Condescența lui Hristos”, folosea expresia pentru a descrie nu numai lumea fizică, ci și puterea divină care o susține.

Citește și: Documentele secrete pe care Vaticanul le-a ascuns cu privire la 2020!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!