Cum se simte soția lui Alexandru Raicea, după ce a fost bătuta în supermarket. Cine sunt agresorii ei

Soția lui Alexandru Raicea, bătuta în supermarket /Foto: Instagram

Soția fotbalistului Alexandru Raicea, mijlocașul echipei FCU Craiova, a trecut printr-un episod halucinant care i-a zguduit atât viața personală, cât și siguranța de zi cu zi. Luminița a fost bătută într-un supermarket, până și-a pierdut cunoștința, de doi bărbați pe care nu-i cunoștea. Agresorii, tată și fiu, au acționat cu violență, iar motivul pentru care au făcut asta este halucinant.

Incidentul s-a petrecut pe 10 august, într-un supermarket din Craiova, în plină zi, sub privirile șocate ale clienților și angajaților. În urma celor întâmplate, femeia a ajuns la spital, iar acum se recuperează.

Soția lui Alexandru Raicea, bătuta în supermarket

Potrivit declarațiilor victimei, conflictul a început atunci când unul dintre bărbați, vizibil iritat de timpul de așteptare la casă, a început să țipe la angajați și la ceilalți clienți. În încercarea de a calma spiritele, Luminița, soția mijlocașului FCU Craiova, i-a oferit locul ei la coadă, sperând că acest gest îl va liniști. În schimb, reacția bărbatului a fost neașteptată și extrem de agresivă.

Enervat și mai tare, acesta a început să o înjure și să o lovească, iar fiul lui i s-a alăturat în atac. Femeia a reușit să sune la 112, însă gestul i-a înfuriat și mai mult pe agresori. Loviturile s-au intensificat, iar în scurt timp Luminița și-a pierdut cunoștința, prăbușindu-se la pământ.

Agresorii au fost ulterior identificați ca fiind Vasile Miclescu, cunoscut în oraș sub porecla „Astronom”, și fiul său.

„Am stat până la 5 dimineața la spital”

Transportată de urgență la spital, soția fotbalistului a fost supusă mai multor investigații, mai ales pentru loviturile puternice primite la cap. Alexandru Raicea a fost alături de ea în tot acest timp.

„A fost un șoc, mai ales că nu l-a provocat cu nimic. Am stat până la 5 dimineața la spital, i-au făcut investigații după ce a fost lovită la cap”, a declarat jucătorul lui FCU Craiova.

Deși se recuperează fizic, Luminița este încă profund afectată psihic. Potrivit soțului său, îi este teamă să iasă singură din casă și retrăiește momentele de groază de fiecare dată când își amintește atacul.

Conform informațiilor oficiale, bărbatul de 57 de ani este acuzat că a împins-o, a tras-o de ureche și, după ce au ieșit din magazin, a lovit-o în zona capului. Formularul de evaluare a riscului nu a indicat un pericol iminent, însă victimei i s-a explicat că poate solicita un ordin de protecție împotriva agresorilor.

Actrița a fost bătută și a apărut în public cu ochiul vânăt! Scene de groază în plin divorț

Femeie din Bacău, bătută cu parul de propriul soț, în plină stradă! Motivul halucinat care a declanșat furia bărbatului

 

Foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!