IMAGINI BOMBĂ. Nicușor Dan, show pe ringul de dans la o nuntă, lângă București! Președintele s-a distrat în weekend cu prima doamnă și fiul lor, Antim

Președintele României, Nicușor Dan, și-a petrecut weekendul de Sfânta Maria între pelerinaj și petrecere. După vizitele pe la mănăstiri, a ajuns invitat surpriză la o nuntă organizată într-un hambar dichisit din Tâncăbești, unde a dansat pe rupte alături de fiul său de 3 ani, Antim, și de prima doamnă, Mirabela.

Președintele Nicușor Dan a intrat, de săptămâna trecută, într-o vacanță prezidențială, și bifează locurile preferate de prin România, alături de familie.

Vineri, 15 august, președintele și familia sa au început ziua la mănăstirea Sâmbăta de Sus, în Brașov, pentru slujba religioasă. Mai apoi, au mers la mănăstirea Arsenie Boca, din Valea Sâmbetei, unde Nicușor Dan și-a purtat fiul cel mic în spate până la schitul în care a trăit părintele Arsenie Boca.

Dar adevărata surpriză a venit ziua următoare, când a răspuns prezent la o nuntă organizată într-un hambar elegant din Tâncăbești, denumit ”Artist, the barn”.

Potrivit imaginilor obținute în exclusivitate de CANCAN.RO, președintele nu a făcut niciun efort pentru a impresiona: a purtat un costum bleumarin, ”uniforma” lui de zi cu zi, și niște pantofi care văzuseră deja multe evenimente. Mirabela Grădinaru a ales o rochie albastră elegantă, dar atenția s-a păstrat asupra lui Nicușor Dan.

Nicușor Dan a făcut horă pe ritmuri… latino

Nicușor Dan, Mirabela și micul Antim au dat tonul distracției și au făcut o horă pe ritmuri… latino

Și asta pentru că președintele a intrat în atmosfera festivă fără să-i pese de privirile insistente sau de șușoteli. A dansat pe rupte cu fiul său de 3 ani, Antim, care a țopăit fericit pe scenă.

La un moment dat, și Mirabela s-a alăturat, iar cei trei au improvizat chiar o horă în familie, spre deliciul invitaților. Și nu pe vreo melodie trandițională, cum v-ați fi așteptat, ci pe un hit al anilor 2000, Banco, al trupei franco-braziliene Kaoma.

La început, unii dintre meseni s-au uitat stingheri, neștiind cum să reacționeze în preajma președintelui. Însă, la scurt timp, s-au lăsat molipsiți de energia lui iar ringul de dans a prins mai multă culoare.

Citește și: Nicușor Dan a plecat în pelerinaj! Ipostaza inedită în care a fost surprins președintele României

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!