Ispita Lala de la Insula Iubirii, nuntă și botez în aceeași zi! Primele imagini de la dublul eveniment

Ispita de la Insula Iubirii, botez și nuntă în aceeași zi /Foto: Social media

Larisa Mârtan, cunoscută publicului drept Lala, a făcut un pas important în viața ei. Fosta ispită din sezonul 8 al emisiunii Insula Iubirii a îmbrăcat rochia de mireasă și a ajuns în fața altarului. Ziua de 23 august a fost cu adevărat specială pentru ea, pentru că, pe lângă cununia religioasă, a avut loc și botezul fiicei sale.

Lala a devenit cunoscută publicului larg în urma participării la Insula Iubirii, unde a atras atenția cu frumusețea ei și talentele de a ispiti. După experiența din Thailanda, tânăra s-a cumințit, schimbându-și radical viața. Și-a întemeiat o familie, a devenit mamă și acum a făcut pasul cel mare alături de partenerul ei, Radu.

Ispita de la Insula Iubirii, botez și nuntă în aceeași zi

La începutul acestui an, Larisa Mârtan le dădea urmăritorilor săi o veste mare și anunța că s-a căsătorit civil. Mai mult, chiar înainte de Crăciun, ea a împărtășit vestea că este însărcinată, iar câteva luni mai târziu a venit pe lume micuța Hazel. Nașterea fetiței a schimbat totul pentru Lala, care se declară mămică cu normă întreagă și trăiește fiecare moment alături de familia ei.

Astăzi, 23 august, Larisa și Radu au mers la biserică, unde și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Evenimentul a fost cu atât mai emoționant cu cât, în aceeași zi, micuța Hazel Maria a fost creștinată. Dublul prilej de sărbătoare a adunat familia și prietenii într-o zi care a fost cu totul specială pentru fosta ispită.

În ziua cea mare, Lala a strălucit în rochia albă de mireasă. Ținuta spectaculoasă, cu volănașe fine, mâneci bufante și croi care îi punea în evidență silueta, i-a scos la iveală eleganța și trăsăturile. Lala a accesorizat rochia de mireasă cu un voal lung, bijuterii delicate și un buchet superb din bujori albi.

Ispita Lala a făcut nunta /Foto: Instagram

Primele imagini de la nuntă au apărut deja în mediul online, iar fanii au fost impresionați. Lala a primit numeroase complimente și mesaje de felicitare din partea urmăritorilor.

Alături de ea au fost și câteva dintre fostele colege de la Insula Iubirii, care au venit să-i fie aproape într-un moment atât de important. Printre ele se numără Anamaria Vaida, Mădălina Maricuț și Maria Tebieș. După slujba religioasă și botez, invitații au mers direct la petrecere, acolo unde atmosfera a fost una plină de emoții, muzică și dans.

Lala a îmbrăcat rochia de mireasă /Foto: Instagram

Deși relația dintre Larisa și Radu a început de relativ puțin timp, cei doi au demonstrat că sunt un cuplu solid. Ziua de 23 august 2025 rămâne, fără îndoială, una memorabilă pentru fosta ispită de la Insula Iubirii, care a radiat de fericire alături de soț și de micuța Hazel.

ISPITA LALA A NĂSCUT! CE SEMNIFICAȚIE APARTE ARE NUMELE FIICEI SALE

CÂND ARE LOC FINALA INSULA IUBIRII 2025, DE FAPT. DATA EXACTĂ LA CARE SE VA DIFUZA ULTIMUL EPISOD DIN SEZONUL 9 AL EMISIUNII DE LA ANTENA 1

 

Foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri