Procurorii italieni au făcut publice, luni, 25 august, primele concluzii în cazul care a șocat o lume întreagă. Moartea lui Felix Baumgartner, unul dintre cei mai cunoscuți sportivi, rămâne învăluită în mister, însă primele rezultate ale anchetei sugerează că accidentul nu a fost cauzat de o defecțiune tehnică. Mai mult decât atât, expertiza arată că iubitul Mihaelei Rădulescu ar fi fost conștient până în ultima clipă. Ce s-a întâmplat cu adevărat?
Felix Baumgartner a decedat pe 17 iulie 2025, la vârsta de 56 de ani, în urma unei prăbușiri cu o parapantă motorizată, în zona Porto Sant’Elpidio, Italia. Aflat într-o simplă plimbare aeriană, sportivul – celebru pentru saltul său din stratosferă – și-a pierdut viața într-un mod cu totul neașteptat. Circumstanțele morții sale au ridicat numeroase semne de întrebare, iar autoritățile italiene încearcă să le deslușească rând pe rând.
Potrivit anchetatorilor, parapanta folosită de Felix Baumgartner nu prezenta nicio defecțiune. Consultantul tehnic al Parchetului, Marco Rech, a examinat cu atenție motorul și elicea aparatului de zbor, iar concluzia este clară: nu a existat nicio problemă tehnică care să fi provocat prăbușirea.
De asemenea, o descoperire-cheie a fost confirmată de medici: sportivul a reușit să deschidă parașuta înainte de impact, ceea ce arată că era conștient în ultimele momente ale zborului. În plus, autopsia a exclus posibilitatea unui infarct sau atac cerebral, spulberând ipoteza că și-ar fi pierdut cunoștința în aer.
Moartea lui Felix Baumgartner rămâne, pentru moment, fără un răspuns clar. Se pare că acesta a fost conștient până în ultima clipă, iar echipamentul său era funcțional. Acum, oamenii legii urmează să analizeze în detaliu și imaginile de pe bodycam-ului pe care îl purta în timpul zborului.
Anchetatorii iau în calcul inclusiv o posibilă eroare umană sau un context extern neprevăzut. Ancheta este în desfășurare sub suspiciunea de omor din culpă, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă alte persoane ar fi putut contribui indirect la tragedie.
Momentul prăbușirii a fost surprins de un martor ocular – Giuseppe Frigerio, angajat în serviciile de urgență, aflat întâmplător în vacanță în zonă. Acesta a descris cum aparatul a pierdut brusc altitudine și s-a prăbușit „ca o rachetă” între două piscine ale unui resort.
Raportul final este așteptat în aproximativ 60 de zile, iar imaginile surprinse de camera montată pe echipament ar putea fi decisive pentru a reconstitui pas cu pas ultimele secunde din viața lui Felix Baumgartner.