Românii nu mai pot călători în UE cu buletinele vechi! Data limită până la care o să mai fie acceptate acestea

Românii nu mai pot călători în UE cu buletinele vechi! Data limită până la care o să mai fie acceptate acestea
Românii nu mai pot călători în UE cu buletinele vechi

Românii care plănuiesc să plece în vacanțe în Europa trebuie să fie atenți la noile reguli de călătorie. În curând, doar cărțile de identitate electronice – cele dotate cu cip – vor fi acceptate la granițele Uniunii Europene. Buletinele clasice, fără suport electronic, nu vor mai fi suficiente pentru a înlocui pașaportul.

Măsura a stârnit nelămuriri, însă autoritățile explică: schimbarea vine pe fondul standardizării europene și al nevoii de sporire a securității la frontieră. Astfel, românii care au încă buletine vechi vor trebui să le schimbe mai devreme sau mai târziu. Cât timp mai pot fi folosite și ce implică noul document?

Reguli noi pentru românii care vor să iasă din ţară

Potrivit specialiștilor, cărțile de identitate simple, fără cip, nu mai sunt recunoscute drept documente de călătorie în statele UE, din motive ce țin de securitate. Asta înseamnă că, pentru a putea circula liber în spațiul european, românii vor avea nevoie de cartea electronică de identitate, proiectată conform cerințelor europene.

„Actele de identitate emise cetăţenilor români trebuie să respecte standardele europene pentru a se permite exercitarea dreptului la libera circulaţie pe teritoriile statelor membre. În aceste condiţii, cartea electronică de identitate a fost proiectată să corespundă standardelor europene ce impun existenţa unui suport de stocare electronic”, a explicat Claudiu Giulescu, șeful Direcției de Evidență a Populației, potrivit observatornews.ro.

Noua carte de identitate vine cu mai multe avantaje: protejează mai bine datele personale, permite semnătura electronică, iar schimbarea domiciliului se poate face fără a schimba documentul. Totodată, românii care au împlinit 14 ani o pot obține gratuit, cel puțin momentan.

Totuși, buletinele vechi nu devin inutile peste noapte. Acestea vor rămâne valabile până la data expirării sau, cel târziu, până în anul 2031, când vor fi complet retrase din uz. Interesul pentru noul document este deja ridicat: într-o singură lună, peste 40.000 de români au solicitat cartea de identitate electronică.

Cât despre costuri, deocamdată, emiterea buletinului cu cip este gratuită, dar începând cu iulie 2026, va exista o taxă de 68 de lei.

Nu doar cărțile de identitate se schimbă – și pașapoartele sunt vizate de modernizare. De la 15 septembrie 2025, pașapoartele simple temporare vor include un cod QR semnat digital, menit să ofere un plus de securitate și să prevină falsificarea documentelor.

ATENȚIE, ROMÂNI! DE CE VREA ANAF TOATE DETALIILE DESPRE NUNȚILE ȘI BOTEZURILE DE LA SALOANE

O NOUĂ DESCOPERIRE CONFIRMĂ BIBLIA! O AMPRENTĂ VECHE DE 2.600 DE ANI A FOST IDENTIFICATĂ. A CUI ESTE

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!