Bursele elevilor suferă o nouă modificare. Ce trebuie să facă părinții elevilor care vor să ia banii

Bursele elevilor suferă o nouă modificare. Ce trebuie să facă părinții elevilor care vor să ia banii
Sursă: Pixabay

Cu doar o zi înainte de începerea anului școlar 2025-2026, Ministrul Educației vine cu vești importante referitoare la bursele sociale. Când și cum pot fi depuse dosarele pentru ca elevii și părinții să obțină banii? 

Modificările privind bursele pentru elevi includ o posibilă eliminare a mai multor categorii de burse pentru anul școlar 2025-2026. Există patru tipuri de burse: burse de merit în valoare de 450 de lei/lună, burse sociale de 300 de lei/lună, burse tehnologice de 300 de lei/lună și burse pentru mame minore de 700 de lei/lună.

Ce se întâmplă cu bursele elevilor în anul școlar 2025-2026

Plata burselor se face lunar, de către unitățile de învățământ, până la 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Bursele pentru elevi care studiază în învățământul de stat sunt suportate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării. Din cele patru tipuri de burse, Ministerul Educației a anunțat că în acest an școlar vor fi păstrate doar două tipuri de burse – cele sociale și cele de merit.

„Creșterea spectaculoasă din ultimii ani nu poate să fie susținută. Cred că a fost o intenție bună, dar este nesustenabilă! Avem unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, fără să fim una din forțele economice ale lumii sau să avem un impact clar demonstrat pe tot sistemul actual de burse”, a transmis Daniel David, ministrul Educației.

Atât bursa de merit, cât și bursa socială sunt condiționate de obținerea mediei anuale 10/ a calificativului ”foarte bine” la purtare, precum și de prezența la școlă. În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc burse de merit, bursa socială, după caz, pentru luna respectivă.

Până acum, anumite prevederi permiteau depunerea dosarelor de obținere a burselor pe toată perioada anului școlar, conform metodologiei-cadru pentru acordarea burselor sociale, aprobată prin hotărâre de Guvern, începând cu data de 5 septembrie, dosarele pot fi depuse în termen de 25 de zile calendaristice de la debutul anului școlar. Părinții au timp până pe 2 octombrie pentru a depune ceririle. În cazul în care acest termen este depășit, elevii nu vor mai primi bursele sociale.

Potrivit art. 12 alin (7), lista elevilor care beneficiază de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarului, prin completarea cu elevii a căror situație financiară/socială/medicală s-a modificat pe parcursul  anului școlar și fac dovada încadrării în condițiile prevăzute.

 

Subvenția pentru încălzire se depune până la o dată limită. Cum se livrează banii pentru românii nevoiași din Austria

Când vin alocațiile copiilor în septembrie 2025, de fapt. Anunț pentru părinți

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă