Mama Adrianei Bahmuțeanu, Petruța, a câștigat acum șase săptămâni un proces prin care solicita dreptul de a-și vedea nepoții, Eduard și Maximus. Procesul urma să aibă loc chiar în ziua în care aceasta a făcut AVC și a ajuns internată de urgență în spital. Instanța i-a confirmat dreptul de vizită, stabilind un program clar care îi permite să petreacă timp alături de copii și să mențină legătura cu ei.
Judecătoria Sectorului 3 din București a oferit atât bunicii, cât și mătușii dreptul de a-și vedea nepoții, pe Eduard și Maximus și s-a stabilit un program clar de vizite, care prevede întâlniri regulate și comunicare constantă cu minorii. Mama Adrianei Bahmuțeanu a fost extrem de încântată că îi va vedea pe cei doi adolescenți, după luni întregi de refuzuri. Se pare că acum este mult prea târziu, căci astăzi a fost anunțat decesul acesteia.
Potrivit deciziei din data de 30 iulie 2025, Petruța Bahmuțeanu și sora sa, Anca Mihaela, puteau petrece prima și a treia duminică din fiecare lună cu copiii, între orele 11:00 și 20:00, precum și în zilele importante de sărbători, inclusiv Paște, Crăciun și Anul Nou, în funcție de ani pari sau impari. De asemenea, în vacanța de vară, copiii vor petrece prima săptămână din luna iulie alături de bunica și mătușa lor, iar zilele de naștere și onomastice vor fi împărțite alternativ între familia maternă extinsă și familia paternă.
Instanța a prevăzut și modalitățile de comunicare la distanță, prin telefon, e-mail sau videocall, pentru zilele în care întâlnirile directe nu sunt posibile. Familia paternă are obligația de a facilita această legătură și de a păstra comunicarea între copii și familia maternă extinsă. În plus, părții adverse i s-a impus plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.020 de lei, incluzând onorariul avocatului și taxa judiciară de timbru.
„Admite, în parte, cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de reclamantele TOMA PETRUTA şi TOMA ANCA MIHAELA, în contradictoriu cu pârâţii PRIGOANĂ HONORIUS ADRIAN şi PRIGOANĂ SILVIUS. Stabileşte următorul program de vizită în cadrul căruia bunica maternă, Toma Petruta, şi mătuşa maternă, Toma Anca Mihaela, să poată avea legături personale cu minorii P…………………0, astfel: Prima şi a treia duminică din fiecare lună, de la ora 11:00 până la ora 20:00, cu luarea minorilor de la domiciliul acestora. În anii pari, prima zi de Paşte, de la ora 11:00 până la ora 20:00. În anii impari, prima zi de Crăciun din data de 24 decembrie de la ora 16:00 până în data de 25 decembrie la ora 16:00. În anii pari, vor petrece prima zi de Anul Nou alături de bunica şi mătuşa de la ora 12:00 până la ora 20:00.
În vacanţa de vară, minorii vor petrece cu bunica şi mătuşa prima săptămână din luna iulie, din prima zi ora 10:00 până în ultima zi ora 20:00. Zilele de naştere ale minorilor şi cele onomastice se vor petrece alternativ în anii pari la familia maternă extinsă, în anii impari la familia paternă. De ziua de naştere a bunicii materne şi în zilele de marţi şi joi ale fiecărei săptămâni prin apel video în intervalul orar 18:00-19:00, cu respectarea programului de şcoală”, se arată în comunicatul de la judecătorie.
CITEȘTE ȘI: Ultima dorință pe care mama Adrianei Bahmuțeanu a avut-o: „Să le spun cu limbă de moarte…”