Acasă » Știri » Ce relație dificilă a avut mama Adrianei Bahmuțeanu cu fostul ei ginere, regretatul Silviu Prigoană: „El era șeful”

Ce relație dificilă a avut mama Adrianei Bahmuțeanu cu fostul ei ginere, regretatul Silviu Prigoană: „El era șeful”

De: Andreea Stăncescu 08/09/2025 | 20:04
Ce relație dificilă a avut mama Adrianei Bahmuțeanu cu fostul ei ginere, regretatul Silviu Prigoană: „El era șeful”
Cum s-au înțeles soacra cu ginerele / FOTO: Facebook

Viața Petruței Toma, mama Adrianei Bahmuțeanu, a fost marcată de numeroase încercări, mai ales din cauza conflictelor dintre fiica sa și Silviu Prigoană. Femeia a trăit cu durere distanțarea de nepoții ei, Eduard și Maximus, și a vorbit deschis despre restricțiile impuse de fostul ginere.

Mama Adrianei Bahmuțeanu, Petruța Toma, a vorbit în trecut despre relația tensionată pe care a avut-o cu fostul ei ginere de-a lungul anilor. Totodată, au apărut și dificultăți când trebuia să-și vadă nepoții, Eduard și Maximus. Femeia povestea că Silviu Prigoană, i-ar fi pus condiții stricte în privința vizitelor, ceea ce a făcut ca întâlnirile cu copiii să devină rare și complicate. De multe ori, singura ocazie de a-i revedea era atunci când aceștia se aflau în oraș cu mama lor.

Aceasta mărturisea că primise chiar și o scrisoare prin care i se stabileau limitele vizitelor, însă o discuție tensionată cu Silviu Prigoană a determinat-o să nu mai calce pragul locuinței acestuia. Timp de aproape un an, femeia s-a mulțumit doar să își zărească nepoții întâmplător, în parc sau în mall.

Totodată, mama Adrianei Bahmuțeanu se declara afectată de faptul că fostul ginere o acuza că nu și-ar fi educat bine fiica, motiv pentru care relația dintre el și Adriana ajunsese să fie marcată de conflicte.

„Eu am primit o scrisoare în care scrie că am voie să vizitez copiii, în anumite condiții. Ultima oară când ne-am întâlnit am avut o discuție, o dispută. Atunci mi-a dat de înțeles că nu am ce căuta acolo. Eu nu mai calc pe acolo. De vreun an nu am fost pe acolo.
Mă mai bucur să-mi văd nepoțeii prin parc, prin mall. Domnul Prigoană susține că nu i-am dat educație bună Adrianei și că de asta se comportă așa. Eu știu că o iubește și ea îl iubește. Nicio mamă nu e bucuroasă să vadă așa ceva la copil. Mă arde. Mi-a fost teamă să nu clachez. E păcat! Oameni în toată firea să nu se gândească.”, spunea Petruța Toma, mama Adrianei Bahmuțeanu în anul 2014.

Regretatul Silviu Prigoană a dat-o în judecată pe mama Adrianei Bahmuțeanu în 2016

După numeroasele procese intentate Adrianei Bahmuțeanu, Silviu Prigoană a chemat-o în instanță și pe fosta soacră, Petruța Toma, în 2016. Afaceristul cerea daune de 5.000 de lei, acuzând-o că i-ar fi afectat imaginea prin declarațiile făcute despre un incident petrecut la școala copiilor, când acesta a mers după ei în afara programului de vizită. Procesul a început la Judecătoria Sectorului 5, dar a fost mutat ulterior la Sectorul 2, la solicitarea Petruței Toma.

CITEȘTE ȘI: Ultima dorință pe care mama Adrianei Bahmuțeanu a avut-o: „Să le spun cu limbă de moarte…”

Se reaprinde scandalul pentru bani în familia Prigoană! Miza e uriaşă! 4 milioane de euro şi… Bahmu, martor-cheie!

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×