România riscă să se confrunte cu un posibil blackout până la finalul anului 2025, în condițiile în care toate centralele pe cărbune ar trebui închise conform angajamentelor din PNRR. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, avertizează că, deși fondurile europene pentru înlocuirea lor cu centrale pe gaz au fost primite, proiectele se află încă doar pe hârtie.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a explicat că România trebuie să respecte angajamentele asumate prin PNRR și să închidă până la finalul anului 2025 toate centralele pe cărbune aflate încă în funcțiune. Acesta a subliniat că fondurile europene primite, în valoare de aproximativ 2 miliarde de euro, au fost acordate cu condiția ca aceste unități să fie înlocuite cu centrale pe gaz.
„Până la finalul anului 2025, adică peste trei luni și jumătate, România ar trebui să închidă toate centralele pe cărbune pe care le are astăzi în funcțiune. Condiția a fost foarte simplă. Să punem în loc alte centrale pe gaz. România a luat mai multe miliarde de euro din PNRR și, punctual, pe acest jalon, aproximativ 2 miliarde de euro. Între timp, centralele pe gaz și proiectele care trebuiau puse în loc sunt pe hârtie în momentul de față și este evident că cei din Comisia Europeană, pe bună dreptate, ne-au întrebat oameni buni, v-am dat banii sau ne dați banii înapoi dacă vreți să țineți în continuare centralele pe cărbune sau le închideți”, a declarat Ivan, potrivit Mediafax.

Pentru a evita sancțiuni din partea Comisiei Europene, Ministerul Energiei a solicitat prin Transelectrica realizarea unui studiu tehnic amplu, de peste 6.000 de pagini. Astfel, România ar putea să scape de penalitățile pentru nerespectarea angajamentelor luate în urmă cu ceva timp.
„Am venit cu argumente tehnice. Acest studiu are peste șase mii de pagini. Colegii mei din Minister, împreună cu cei din Comisia Europeană, în ultimele săptămâni, au lucrat și în weekend-uri și noaptea peste program pentru a putea agrementa acest studiu la nivel tehnic. A rămas că în cursul acestei săptămâni să mai transmitem o serie de clarificări către cei din Comisia Europeană și sper foarte mult că argumentele pe care le-am adus vor crea cadrul în care România să nu mai aibă penalități pentru neînchiderea la timp și nerespectarea angajamentelor luate și să putem păstra în continuare cel puțin trei grupuri în funcțiune și alte două grupuri de rezervă din cele cinci care astăzi se află parte din acest jalon”, a adăugat ministrul.
CITEȘTE ȘI: Ce probleme are Victor Ponta cu cartea de identitate electronică. Merge cu dovada la el
Imaginile uitate din tinerețea Vioricăi Dăncilă. Era brunetă și avea părul ondulat