Dacia Duster are parte de un nou adversar direct pe piața din România. Grupul chinez Chery, cel mai mare exportator auto al Chinei, pregătește lansarea oficială a modelului Tiggo4, un SUV care concurează frontal cu Duster atât la capitolul preț, cât și la dimensiuni. Evenimentul de prezentare va avea loc pe 25 septembrie, la scurt timp după ce Chery a intrat pe piața locală cu modelele Tiggo7 și Tiggo8.
Modelul Tiggo4 nu vine chiar pe nepregătite. În alte piețe, precum Australia, Africa de Sud sau Indonezia, SUV-ul s-a făcut deja remarcat, iar versiunea Tiggo4 Pro a fost chiar desemnată „Mașina Anului” în Australia.
Modelul Tiggo4 are 4,318 metri lungime, 1,831 metri lățime, 1,662 metri înălțime, un ampatament de 2,61 metri și o gardă la sol de 18-19 cm. Prin comparație, Dacia Duster măsoară 4,343 metri în lungime, 1,813 metri lățime, cu un ampatament de 2,657 metri și o gardă la sol de 20-21 cm. Practic, cele două SUV-uri joacă în aceeași ligă.

Prețul oficial pentru România nu a fost anunțat, dar există câteva repere. În Republica Moldova, Tiggo4 cu motor pe benzină de 1,5 litri pornește de la 15.900 de euro, iar versiunea Tiggo4 Pro costă 16.600 de euro. În România, zvonurile vorbesc despre un preț de lansare de la 18.000 de euro, conform unor informații apărute în presă.
Pentru comparație, Dacia Duster pornește de la 17.200 de euro prin Programul Rabla sau 19.500 de euro ca preț de listă. Așadar, chinezii vin cu o ofertă extrem de apropiată de cea a SUV-ului de la Mioveni.
Bătălia pentru „SUV-ul accesibil preferat al românilor” se anunță interesantă.
CITEȘTE ȘI:
Revine Dacia adorată de români! Modelul din prima generație va avea un nume nou