Dorin Cocoș, invitat în cea mai recentă ediție a emisiunii Dan Diaconescu Direct, a făcut declarații incendiare despre unul dintre cele mai răsunătoare dosare de corupție din România, cazul ANRP. Iată ce a spus!
Scandalul este unul deja cunoscut: dosarul ANRP a zguduit România după ce procurorii DNA au descoperit cum terenuri erau supraevaluate, iar despăgubirile ajungeau la sume uriașe. Gheorghe Stelian a fost printre cei mai mari beneficiari, încasând peste 54 de milioane de euro pentru un teren evaluat ilegal. Cocoș, în schimb, a avut rolul de intermediar și ar fi primit un comision de 10 milioane de euro.
Fostul soț al Elenei Udrea a izbucnit în direct și l-a acuzat pe Gheorghe Stelian, cunoscut drept „Stelu-ANRP”, că ar fi beneficiat de un tratament preferențial din partea justiției.
„Domnul Stelu luase vreo 100 de milioane de euro nu a făcut nicio zi de arest. A fost optimizat începând cu 2015. I s-a ridicat în timpul procesului sechestrul de pe toate terenurile. S-a ridicat sechestrul de pe vreo 6 milioane din cont și i-a scos să aibă de pâine. Cum Dumnezeu din atâtea sechestre câte s-au pus, lui domnul Stelu i s-a ridicat sechestrul? În timpul procesului, nu după ce s-a prescris. Mie și celorlalți din dosar nu ni s-a ridicat sechestrul.”, a declarat Dorin Cocoș.
Condamnați inițial în 2018, atât Cocoș, cât și „Stelu-ANRP” au scăpat ulterior de pedepse după deciziile CCR privind prescripția. Totuși, procurorii au pus sechestre pe bunurile lor pentru recuperarea prejudiciilor. Acum, Cocoș spune că doar el și ceilalți din dosar au rămas cu sechestrul, în timp ce Stelian ar fi fost „iertat” de sistem.
Scandalul dintre cei doi nu e nou. Recent, Cocoș a făcut un circ întreg chiar la poarta vilei lui Stelian, acuzându-l că refuză să returneze banii. (VEZI AICI DETALII). Dezvăluirile făcute de Dorin Cocoș oferă o nouă perspectivă într-un conflict care pare departe de a se încheia.
CITEȘTE ȘI: