Ziua bună se cunoaște încă de dimineață, așa că trebuie începută cu zâmbetul pe buze. Iar pentru asta am pregătit un banc care cu siguranță o să te amuze copios. Protagonista de astăzi este Alinuța, care se întâlnește cu zâna cea bună. Aceasta se oferă să îi îndeplinească trei dorințe, iar deznodământul este hilar.
Alinuța se plimbă prin pădure şi strigă către zâna cea bună:
-Te omor, te omor!
-Nu mă omorâ şi îţi îndeplinesc două dorinţe!
-Bine: bagă un cui în pomul ăla să nu-l poată scoate nimeni!
-Bine. Zis şi făcut.
Şi a doua, zise zâna?
-Scoate-l afară!

Bulă ajunge la birou dimineața cu fermoarul de la pantaloni desfăcut. Secretara lui, neștiind cum să-l pună în temă direct, îl abordează:
– Șefule, azi dimineață, când ai plecat de acasă, ai închis uşa de la garaj?
Fraza nu a avut darul să-l lumineze, aşa că Bulă intră în birou un pic nedumerit. Se așează la birou, începe treaba şi-şi vede prohabul desfăcut. În momentul respectiv are o revelaţie referitor la spusele secretarei, aşa că se gândeşte să o necăjească un pic. O cheamă în birou să-i aducă o cafea şi o întreabă:
– Când ai văzut uşa de la garaj deschisă mi-ai văzut şi Jaguarul?
– Nu, şefule. Tot ce am văzut era un Mini cu două cauciucuri dezumflate.
Bulă se îmbată la nuntă unei rude foarte îndepărtate.
– Domnule, asta este cea mai urâtă mireasă pe care am văzut-o vreodată!
– Bulă, cum poți să zici una ca asta?! Mireasa este fiica mea.
– Ah, mă scuzați. Nu știam că sunteți tatăl miresei.
– Bulă, nu sunt tatăl ei, sunt maică-sa.
– Domnule doctor, am o problemă!
– Zi tataie, despre ce-i vorba?
– Păi mă urc pe prima, este bine, mă urc pe a doua, nu e rău, pe a treia deja simt probleme, iar pe a patra nu mai simt deloc!!!
– Tataie, ce vârstă ai?
– 77 acuși…
– Tataie, eu am 36 și deja după a doua nu mai am putere!!
– Domnule doctor, despre ce vorbiți?
– Despre femei?
– Eu vă ziceam de trepte!”