Gestul lui Nicușor Dan în fața mulțimii, când a ajuns la Catedrala Mântuirii Neamului. Președintele României a fost singurul care a făcut asta!

La Catedrala Națională au ajuns atât fostul premier Marcel Ciolacu, cât și membrii Familiei Regale. De asemenea, foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu și-au făcut apariția la evenimentul istoric. Președintele României, Nicușor Dan, a fost ultimul care a ajuns la ceremonie, însoțit de soția sa și de cei doi copii. Spre deosebire de ceilalți invitați, familia președintelui s-a oprit și a salutat credincioșii.

În momentul în care întreaga familie a coborât din mașină, băiețelul lui Nicușor Dana luat-o la fugă prin curtea Catedralei, iar mama sa, Mirabela, a alergat imediat după el, încercând să îl prindă. Președintele țării a optat pentru a ținută clasică, formată dintr-un costum negru, la care a asortat o cămașă albă, iar soția sa, Mirabela, a ales o rochie neagră, iar pe cap a purtat un accesoriu discret care a completat perfect look-ul pentru acest eveniment istoric. (VEZI DETALII AICI).

Zi istorică pentru România

Principesa Margareta și Principele Radu au fost, de asemenea, prezenți la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Cele două personalități marcante ale Casei Regale a României au fost primite cu aplauze de credincioși. Principesa și Principele au atras atenția la sosirea lor la Catedrala Națională, însă au ales să salute mulțimea doar în momentul în care au fost întâmpinați cu aplauze.

Șeful statului îi va primi la Palatul Cotroceni pe Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Președintele României îl va decora pe Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi a Patriarhiei Române.

Astăzi, 26 octombrie 2025, Catedrala Națională din București și-a deschis larg porțile pentru credincioșii din întreaga țară, iar pictura este sfințită printr-un eveniment istoric. Este cea mai mare catedrală din lume, iar acest eveniment reunește oficialități, preoți și extrem de mulți credincioși din întreaga lume.

La ceremonie au mai ajuns George Simion, liderul AUR, Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei, Ilie Bolojan și Gigi Becali, aceștia intrând deja în Catedrala Națională, în timp ce premierul a pășit prin ușa principală. Printre invitații de onoare se numără și Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.

Catedrala Națională are o înălțime de 127 metri. Clopotele au o greutate totală de 33 de tone şi se află la o înălţime de 60 de metri. Totodată, catedrala se remarcă prin cel 27 de uși de bronz cu reprezentări iconografice, acestea urmând a fi coordonate de un sistem computerizat care va comanda deschiderea automată în caz de alarmă.

Gigi Becali a ajuns la Catedrala Mântuirii Neamului! Azi, 26 octombrie 2025, se sfințește cea mai mare biserică ortodoxă din lume

Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Click.ro
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Digi 24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
George Simion anunță un protest pentru Călin Georgescu cu toți membrii AUR la București. Când va avea loc mitingul
Gandul.ro
George Simion anunță un protest pentru Călin Georgescu cu toți membrii AUR la București. Când va avea loc mitingul
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat