Bebino a scris o carte în închisoare! Cât trebuie să scoată din buzunar cei care vor să îl citească pe interlop

Bebino a scris o carte /Foto: Social media

Cunoscutul interlop Bebino a schimbat macazul și a decis să urmeze rețeta clasică a celor care ajung în spatele gratiilor. Se pare că aceasta a fructificat timpul petrecut în închisoare și a scris o carte. Povestea lui a fost publicată, iar până acum cartea are numai recenzii pozitive. Cât trebuie să scoată din buzunar cei care vor să îl citească pe Bebino?

Interlopul Bebino, pe numele lui real Emil Marius Alecu – unul dintre liderii clanului Sportivilor, pare că trece printr-o perioadă de reconversie. Aflat în închisoare, acesta a decis să scrie o carte, care deja a și fost publicată.

Bebino a scris o carte în închisoare

Opera lui Bebino se intitulează Poveste Reala – Viața de după gratii, Gangstereală, Sifoane, Justiția coruptă. În carte, acesta își povestește viața și evidențiază dedesubturile lumii interlope.

„Poveste reala – Viața de după gratii, Gangstereală, Sifoane, Justiția coruptă este confesiunea brută și sinceră a unei vieți trăite la limită, în plin haos al lumii interlope din București. (…) Este o călătorie în lumea subterană a gangsteratilor, a influențelor puternice din sistemul de justiție corupt și a luptei pentru supraviețuire pe străzile periculoase.

Cartea este destinată celor care au crescut în mijlocul haosului urban și au învățat să joace după regulile străzii, dar și celor care vor să înțeleagă lumea interlopă din interior, într-o perioadă în care termenul „viața de stradă” a căpătat noi conotații.

„Poveste reală” este o lecție despre prețul plătit pentru viață din afaceri murdare, despre prietenii și trădări, despre cum funcționează o societate unde nimic nu este ceea ce pare. Fiecare pagina este o luptă continuă pentru putere, pentru a supraviețui și pentru a înfrunta o justiție care se vinde cel mai bine la cel mai mare licitator”, se arată în descrierea cărții de pe site-urile unde se vinde.

Bebino a scris o carte / Foto: emag.ro

Cât trebuie să scoată din buzunar cei care vor să îl citească pe Bebino

Ei bine, cartea lui Bebino se pare că are succes. Aceasta este deja pe piață, iar cei care vor să îl citească pe interlop o găsesc pe site-urile de profil. Cartea se vinde la prețul de 55 de lei.

Cei care au cumpărat-o și au lecturat-o au o impresie bună și au lăsat recenzii pozitive, iar unii așteaptă cu entuziasm și volumul II.

„Foarte mulțumit, recomand!”;

„Cartea are de toate, dar îl apreciez maximum pentru că, indiferent de situațiile critice, face haz din orice, un om mult prea puternic. Wow. Te vei și întrista și vei vedea câte chei se pot face unui om, dar vei și râde întruna. Aștept volumul 2”, sunt câteva dintre recenziile lăsate.

Băiatul lui Sile Cămătaru, ARESTAT! Vasile Daniel Balint a fost filmat în timp ce era agresiv cu familia sa

Fierbe lumea interlopă! Liderul Cocalarilor i-a dat rușinică lui Cezar Petcu, ”ginerele” lui Sile Cămătaru, cel care l-a ”masacrat” pe Bebino

Foto: Social media

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!