Sfârșit tragic pentru o pensionară. A plecat într-o croazieră de lux și a fost uitată pe o insulă tropicală

Sfârșit tragic pentru o pensionară. A plecat într-o croazieră de lux și a fost uitată pe o insulă tropicală
Sursă foto: Profimedia

Caz șocant pe un vas de croazieră de lux. În timpul unui vacanțe de 60 de zile (în jurul Australiei), o femeie a fost uitată pe o insulă tropicală. Câteva ore mai târziu, după o amplă operațiune de căutare, turista a fost găsită. 

În timpul unei croaziere de lux în jurul Australiei, o femeie de 80 de ani a dispărut în mod misterios. Alarma a fost dată sâmbătă dimineață, 25 octombrie, în ziua în care nava acostase pe insula turistică Lizard, la aproximativ 30 de kilometri de coasta Queenslandului, cunoscută pentru frumusețea sa.

Cum a fost găsită pensionara uitată pe o insulă din Australia

Potrivit informațiilor din anchetă, la un moment dat, femeia de 80 de ani s-a îndepărtat de ceilalți pasageri ai vasului. În timpul opririi, o parte dintre turiști au plecat în drumeții în jurul insulei, situată în Marea Barieră de Corali, și se crede că femeia, originară din Australia, s-ar fi separat de grup pentru a lua o pauză. Turiștii s-ar fi îndreptat spre cel mai înalt vârf al insulei, când pensionara a decis să se odihnească.

Puțin după apusul soarelui, în jurul orei 21:00, vasul Coral Adventurer a părăsit insula. Câteva ore mai târziu, echipajul navei a constatat absența femeii, moment în care au decis să se întoarcă pe insulă Lizard, potrivit Autorității Australiene pentru Siguranța Maritimă (AMSA). Din nefericire, femeia de 80 de ani a fost găsită fără viață.

Directorul executiv al Coral Expeditions, Mark Fifield, a transmis condoleanțe familiei: ”În timp ce ancheta incidentului continuă, suntem profund îndurerați de aceea ce s-a întâmplat și oferim sprijinul nostru deplin familiei femeii. Colaborăm îndeaproape cu poliția din Queensland și alte autorități pentru a sprijini ancheta. ”, a spus acesta într-un comunicat public.

Ce se întâmplă la granița dintre viață și moarte, conform unui studiu. A treia stare a vieții

Un cuplu a fost găsit mort în camera unui hotel din Brazilia. Ce au descoperit anchetatorii

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!