Prima reacție a organizatorilor concertului anulat de Jador! Ce l-a deranjat, de fapt, pe cântăreț

Sursa foto: Social media

Reprezentanții localului din Olanda, unde Jador a fost invitat să cânte, au reacționat după scandalul creat. Celebrul manelist a susținut că anulat concertul din cauza comportamentului inadecvat al unor participanți. Potrivit spuselor sale, a primit amenințări și jigniri, motiv pentru care nu s-a simțit în siguranță. Află, în articol, ce a transmis restaurantul în urma acuzațiilor cântărețului!

În urmă cu doar două zile, Jador a transmis public un mesaj pentru fanii lui din Olanda prin care îi anunța motivele pentru care a oprit concertul la care fusese invitat. Cântărețul a mărturisit că atmosfera devenise tensionată din cauza unor oameni care l-au amenințat și jignit.

Cum au reacționat reprezentanții restaurantului din Olanda, unde a cântat Jador

Recent, după mesajul lui Jador, reprezentanții localului unde a avut loc petrecerea au transmis și ei un mesaj. Aceștia au dorit să lămurească situația, explicând ce s-a întâmplat, de fapt. Potrivit spuselor lor, manelistul a susținut un program, iar probleme au început în timpul celui de-al doilea concert.

„Dragilor, vrem să lămurim puțin situația de sâmbătă seara! A fost o petrecere de neuitat, cu aproape 500 de persoane și o atmosferă incredibilă. Invitatul special, Jador, a susținut un show pe cinste – primul program a fost incendiar. Apoi, după o pauză, a revenit pe scenă. Din păcate, în timpul celui de-al doilea program, a apărut un mic incident – cineva din public a vrut să îi cânte o piesă.

S-au făcut niște semne, iar artistul a considerat că e mai bine să oprească momentul care mai trebuie să țină încă 30 de minute, probabil, simțindu-se în nesiguranță. Ne cerem scuze pentru situație și promitem că data viitoare, va fi totul perfect”, a fost mesajul reprezentanților restaurantului din Olanda.

Jador a susținut că a fost amenințat și jignit, așa că a decis să pună siguranța lui pe primul loc. De asemenea, cântărețul a ținut să le ceară scuze fanilor său, care veniseră să se distreze cu sufletul deschis.

„Mesaj pentru oamenii din Olanda: Am venit acolo cu mare drag, pentru voi, pentru muzică şi pentru atmosferă frumoasă. Din păcate, au fost și oameni care au ales să strice totul – prin amenințări, jigniri şi un comportament lipsit de respect, atât faţă de mine, cât şi faţă de alți artişti.

Într-un astfel de context, am decis să opresc totul. Eu nu pot şi nu vreau să cânt într-un mediu tensionat. Noi venim cu sufletul deschis, călătorim ore întregi ca să aducem bucurie, nu ca să fim trataţi urât.

Îmi pare sincer rău pentru cei care au venit cu inimă bună şi voiau doar să se distreze – voi știți că pentru voi rămân mereu cu drag. Dar respectul și siguranța sunt mai importante decât orice concert”, a transmis Jador.

Citește și: De ce a lipsit Jador de la nunta Claudiei cu Armin Nicoară: “L-am chemat, dar…”

Jador, mână largă pentru familia sa! Unde vrea să se mute împreună cu Oana Ciocan și fiul lor

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Click.ro
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Digi 24
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Prima reacție a lui George Simion, după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de DIICOT
Digi24
Prima reacție a lui George Simion, după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de DIICOT
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Gandul.ro
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!